Simona Gherghe a moderat emisiunea ”Acces Direct” timp de 9 ani, însă după ce a devenit mămică a doua oară, cu toate că toată lumea se aștepta să revină pe micile ecrane, prezentatoarea de televiziune a refuzat să mai apară.
Simona Gherghe, în vârstă de 42 de ani, a explicat într-un interviu acordat pentru Revista Viva! care au fost motivele pentru care a renunțat la cârma emisiunii ”Acces Direct”: ”Pentru că am simțit că, după aproape 9 ani, trebuie să schimb ceva în plan profesional. Cumva, lucrurile astea se întâmplă ciclic. Când am preluat emisiunea, în 2010, eram după aproape 9 ani de știri. Acum, am simțit că am obosit. Nu e un format comod. Emoțional, m-a consumat foarte tare. Și am decis să mă retrag, ca să las loc pentru ceva mai bun în viața mea”, – a declarat Simona pentru viva.ro.
”În ultimii ani, am tot avut oferte, dar le-am declinat. Nu sunt genul de om care să se tot mute dintr-o parte în alta. Eu mă simt bine la Antena 1. Sunt aici de aproape 18 ani și, dacă aveam vreun motiv să plec, plecam. Faptul că încă sunt aici arată că mă simt bine cu ceea ce am”, – a mai spus Simona Gherghe.