Mary Staud, în vârstă de 25 de ani, nu poate face dragoste cu soțul ei, din cauza unei boli rare, vaginismul. Ea speră că, totuși, va reuși să devină mămică în viitorul apropiat.
Mary a descoperit că ceva este în neregulă în anul 2010, când i-a venit menstruația în timpul unei vacanțe plajă. Ea a vrut să se bucure de relaxare și înot așa că a folosit un tampon. Câteva ore mai târziu, când a vrut să-l îndepărteze, a descoperit că nu mai poate. Durerea era atât de mare, încât a fost gata să leșine de mai multe ori în timp ce încerca să scoată tamponul.
Ajunsă la spital, i s-a făcut o injecție pentru relaxarea mușchilor și, după un timp, medicii au reușit să scoată tamponul.
Un an mai târziu, Mary și-a cunoscut soțul, coleg de liceu. După mai multe întâlniri, cei doi s-au îndrăgostit, dar fiind amândoi credincioși, nu au avut relații sexuale, preferând să aștepte până la nuntă.
Aceasta a avut loc în 2014 și, în noaptea nunții, amândoi erau gata pentru prima lor noapte de iubire. Din păcate, problemele lui Mary au reapărut. Toate încercările de penetrare au fost foarte dureroase. După mai multe luni de încercări, Mary a consultat un medic care i-a pus diagnosticul de vaginism.
”Nu-mi dădusem seama că nu voi putea face sex cu soțul meu. Durerea era prea mare și simțeam ca și cum era un perete care făcea penetrarea imposibila…”, a declarat Mary.
Femeile care suferă de vaginism suferă de contracturi involuntare ale vaginului atunci când încearcă penetrarea, fie cu un tampon, fie în timpul contactului sexual.
Mary a suferit și o intervenție chirurgicală, însă câteva săptămâni mai târziu, încercările de a face dragoste cu soțul ei au eșuat din nou.
Au trecut ani de la nuntă și, din păcate, Mary și soțul ei nu au reușit încă să facă dragoste.