Marcel Toader a fost înmormântat ieri, la Cumpăna, în județul Constanța. Omul de afaceri a fost condus pe ultimul drum de familie, câţiva prieteni apropiaţi şi foştii colegi de la rugby.
Marcel Toader a fost nașul artistei Diana Bișinicu, iar aceasta s-a arătat foarte indignată de faptul că persoanele care au fost ajutate și sprijinite de acesta nu au venit la înmormântare: ”Naşule, te-am condus pe ultimul drum…Rugbyştii tai, familia şi cei mai apropiaţi prieteni au fost lângă tine, dar unde au dispărut Naşule cei cu care făceai petreceri până dimineaţa, cei care intrau la Bleu Ciel la piscină fără să plătească şi care făceau petreceri în locaţia ta fără să le percepi nicio taxă?! Tare mult m-a durut asta şi cred că şi pe tine, stând deasupra noastră şi observând ce se întâmplă sau poate nu, că tu nu aveai aşteptări de la nimeni. Asta e durerea cea mai mare.
La priveghi nu era nici unul dintre aceşti oameni care au mâncat pe spinarea lui. La bine suntem împreună, dar pe ultimul drum dispare toată lumea”, – a mărturisit Diana Bişinicu printre lacrimi, la înmormântarea lui Marcel Toader.