Shawn Mendes și Camila Cabello formează un cuplu. După ce timp de mai bine de o lună presa din străinătate a scris despre o posibilă relație dintre cei doi artiști, iată că vine și dovada: o fotografie în care aceștia se sărută.
Un fan i-a surprins pe Camila și Shawn sărutându-se, în Tampa, unde Mendes a susținut un concert.
„Se cunosc și fac parte unul din viața celuilalt de mult timp așadar este un lucru natural, iar relația lor avansează rapid. Merg înainte fără rețineri. Pasul acesta în relația lor este entuziasmant pentru amândoi. Nu vor deloc să stea departe unul de celălalt. Sunt împreună tot timpul”, a dezvăluit o sursă apropiată cuplului pentru E! News.
De asemenea, Camila a declarat pentru noul număr al revistei Variety, că este extrem de îndrăgostită în acest moment, fără a spune un cuvânt despre cine este cel care i-a furat inima. Totodată, artista a afirmat că Shawn este o persoană „foarte specială” pentru ea.
Totul se pare că a început în timpul compunerii piesei „Senorita”, a cărei producție a durat opt luni.