Home > Social > Creatorul experimentului social viral cu violența domestică: „Putem să dăm vina pe poliție, pe enșpe mii de lucruri, dar schimbarea din noi vine”
Creatorul experimentului social viral cu violența domestică: „Putem să dăm vina pe poliție, pe enșpe mii de lucruri, dar schimbarea din noi vine”
Deși atâtea organizații luptă împotriva violenței domestice, poporul român încă trăiește cu o mentalitate în care această problemă este normalizată. Oameni sunt atât de obișnuiți cu violența – în special cea înfăptuită de bărbați asupra femeilor – încât atunci când o văd nu caută să o oprească, ci pur și simplu trec mai departe.
Putem să spunem că de vină este efectul bystander – acel efect în care un grup de oameni asistă la o situație în care un alt om este în pericol și privesc de pe margine, gândind că cineva trebuie să intervină și să îl salveze. Rezultatul este un cerc vicios, în care toată lumea se uită și speră la un salvator, dar niciun salvator nu răsare din mulțime, pentru că probabil și el se gândește, la rândul lui, că altcineva va interveni. Dar acest efect ar ascunde adevărata problemă – și anume că în România, educația cu privire la violența domestică are lacune care necesită urgent să fie acoperite.
De câteva zile, pe internet circulă un videoclip cu un experiment social, în care poți vedea care este reacția românilor din Ploiești când sunt martori la un act fățiș de violență în cuplu. În funcție de așteptările tale, rezultatul te poate surprinde (sau nu): cu câteva excepții, aproape nimeni nu a intervenit pentru a spune falsului atacator să se oprească. Este deprimant să realizezi că majoritatea oamenilor, puși față în față cu realitatea violenței domestice, rămân fără cuvinte. Dacă ai ratat videoclipul în cauză, te poți uita mai jos la el:
Creatorul videoclipului este Ciprian Dafinescu, comediant pe YouTube și proprietar al cafenelelor Player Caffe și Tomorrow Lounge & Pub din Ploiești. Ciprian a realizat videoclipul în colaborare cu o prietenă, care a jucat rolul victimei. Am vorbit cu Ciprian despre videoclip, dar și despre rana deschisă pe care violența domestică a săpat-o în societatea noastră.
Noi inițial ne-am gândit în felul următor: să facem prima parte în care băiatul agresează fata în public, iar apoi – așteptându-ne ca oamenii să reacționeze în momentul în care o fată este agresată – să facem partea a doua invers, adică băiatul să fie agresat de fată și automat nimeni să nu reacționeze. Am vrut să mergem pe ideea asta în primă fază, iar apoi când am văzut că oamenii nu reacționează nici măcar în momentul în care o fată este agresată, ne-a șocat și pe noi.
Care au fost așteptările voastre înainte de a realiza experimentul și cum au fost ele diferite de realitate?
Noi ne așteptam să intervină oamenii în momentul în care fata este agresată, de aceea ne-am și gândit să facem pe două părți. Iar în momentul în care am văzut că lucrurile nu sunt conform așteptărilor noastre, am zis “băi, nu putem să facem și partea a doua, că nu-și mai are rostul”.
De ce crezi că cei mai mulți oameni au trecut mai departe, fără să bage în seamă actul fățiș de violență?
Cred că și din cauza fricii… “Dacă pățesc ceva, dacă mi se întâmplă ceva, mai bine nu mă bag, îmi văd de treaba mea…” – cred că ar putea fi un argument. Sau al doilea argument – “nu mă bag, nu e treaba mea, e relația lor, asta e, merg mai departe”.
Ce au oamenii care au căutat să intervină în plus față de cei care au trecut mai departe?
Cred că au avut mai mult curaj și un spirit civic mai dezvoltat. Adică și băiatul care a intervenit când i-am zis “bravo”… L-am atins pe piept și îi bătea inima foarte tare. Nu mi-a venit să cred. El era în plină adrenalină, nu mai putea. Chiar i-am zis și în videoclip “ce tare îți bate inima”.
Ce crezi că spune lipsa generală de reacție despre societatea noastră în ansamblu?
Cred că suntem mult prea pasivi la lucrurile astea și nu ar trebui să fim așa, pentru că atunci când sunt mai mulți oameni, din punctul meu de vedere ar trebui să ne aliem și să intervenim cu toții când vedem o astfel de situație. Dar aici se creează și efectul ăsta de turmă – dacă nu intervine nimeni, nu intervin nici eu. Dar cred că dacă intervenea cineva, automat interveneau mai mulți. Dar cum nimeni nu a intervenit…
Cum crezi că ar fi decurs același experiment dacă ar fi fost făcut în altă țară?
Chiar am un prieten în Spania și mi-a spus: “Dacă ai fi făcut lucrul ăsta aici, nu doar că poliției și oamenilor nu le păsa că e un experiment al tău, te luau direct la secție și dădeai declarații peste declarații și interveneau în secunda doi”.
În România, una din patru femei a fost abuzată fizic, psihic sau în ambele moduri, fiind una din țările cu cea mai mare rată de violență domestică. De unde crezi că ni se trage această problemă?
Cred că lipsa dezvoltării noastre ca popor duce spre chestia asta. Încă nu avem mintea deschisă, ca să zic așa, și vedem lucrurile foarte diferit față de cei din afară, față de alte țări. Dar după părerea mea, cred că lucrurile se vor îmbunătăți și pentru noi în viitor. Trăiesc cu speranța asta și chiar îmi doresc să se întâmple asta.
Care sunt, din punctul tău de vedere, soluțiile prin care ne putem lupta cu violența domestică?
Cred că schimbarea începe cu tine. Tu trebuie să fii mai bun – și automat, dacă din numărul de locuitori majoritatea sunt oameni buni și vor să facă ceva, în momentul în care întâlnesc o situație de genul acesta, o să intervină, fiind oameni de calitate. Schimbarea vine din interior, de la fiecare individ. Noi putem să dăm vina pe poliție, pe enșpe mii de lucruri, dar schimbarea din noi vine. Dacă din societate alegem unul mai slab și îl punem la putere, dacă noi nu avem oameni de calitate în țară, e clar că și ăla care e la putere nu o să fie de calitate, pentru că nu avem de unde să alegem. Dacă toți suntem așa, nu avem cum să avem pretenția ca ăla care e la putere în politică să fie un om de calitate.