Vasile Răducă, preot, a făcut declarații incredibile la postul de radio Trinitas. Potrivit paginademedia.ro, preotul Vasile Răducă, a spus că o sarcină poate apărea în urma unui viol doar dacă a fost vorba de un ”viol consimțit” sau dacă femeia nu a fost suficient de deșteaptă ca să ia ”măsurile igienice” necesare pentru a preveni fecundarea.
Posatul de radio Trinitas a fost sancționat de CNA cu o somație. Patriarhia Română, de care aparține acest post radio, a precizat că se delimitează ferm de afirmațiile și părerile preotului Răducă. Pe de altă parte, Vasile Răducă este prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București și profesor universitar la Catedra de Teologie Morală. Conform Hotnews.ro, el este președintele Comisiei de Bioetică din cadrul Patriarhiei Române și tatăl a doi copii.
Vasile Răducă, preot, despre viol
Întrebat de o ascultătoare ce părere are despre copiii rezultați în urma unui viol, dacă și aceștia sunt un dar de la Dumnezeu, Vasile Răducă a dar un răspuns incredibil, pe care îl cităm integral, așa cum a fost el redat de paginademedia.ro:
”Sunt rarisime cazurile în care violul se soldează cu graviditate. Vă rog să rețineți, sunt rarisime cazurile când violul se soldează cu graviditate. Când se soldează cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie că este vorba de un viol la care ai consimțit și care ți-a plăcut să se repete, fie că te-ai găsit în imposibilitatea de a face de așa manieră încât celulele germinale care sunt pe punctul de a se întâlni, să se și întâlnească și să fie fertilizat oul.
Drumul pe care spermatozoizii îl duc spre a întâlni ovocitul este un drum anevoios pentru spermatozoizi, care reușesc să penetreze peretele ovocitului la distanță de câteva ore – chiar 30 de ore – încât o persoană care a fost violată are suficient timp să meargă la medic, dacă vreți, la ginecolog, sau și ea, dacă e o persoană deșteaptă și, pur și simplu, prin măsuri igienice, să facă de așa manieră încât spermatozoidul să nu ajungă să atingă ovocitul și să realizeze fertilizarea.
Așa că ideea, cum am văzut-o de curând la cineva, că pruncii obținuți sau că o femeie are dreptul să avorteze fătul care s-a constituit în urma unui viol, nu este întemeiată și nu este acceptată de Biserică.
Vă rog să rețineți: când e vorba de viol, este vorba de un viol la care au consimțit persoanele respective sau sunt în imposibilitatea de a interveni, prin măsuri igienice, încât să facă de așa manieră încât spermatozoizii să nu atingă ovocitul, care stă acolo, așa, ca-ntr-o floare, în trompele falopiene.”
Cea de mai sus nu este singura declarație uluitoare făcută de Vasile Răducă la Trinitas. El a mai spus că folosirea prezervativului echivalează cu masturbarea. Mai mult, a vorbit, cu priceperea unui medic, despre hormonii femini și rolul lor în apariția cancerului.
”În utilizarea prezervativului, nu facem altceva decât, cei tineri care fac lucrul acesta, nu fac altceva decât să se masturbeze, care este o practică dezgustătoare„.
În actul sexual, femeia primește ceea ce bărbatul este dator să-i ofere. Lichidul spermatic cuprinde o serie de substanțe chimice care neutralizează extrogenii pe care îi are organul femeii.
Femeia, spre exemplu, în perioada ciclului, este bombardată cu o cantitate extraordinară de extrogeni care sunt cancerigeni.
O relație firească, normală, în limitele normalului între bărbat și femeie, îi aduce femeii sănătate, altfel, ea nu este decât excitată, masturbată, pur și simplu, și, fie că, la un moment dat, are un acces și se duce la un bărbat care are cu ea o relație normală și-și părăsește soțul care, pe o perioadă de timp, n-a făcut altceva decât s-o masturbeze, scuzați-mi că sunt foarte dur.
Mai bine mai rar, dar cumsecade și să-i oferi soției ceea ce organismul ei are nevoie, din punct de vedere biochimic, decât să o masturbezi și să trăiești într-o succesiune de acte de masturbare de care să-ți fie, practic, scârbă și silă și rușine”, a declarat Vasile Răducă citat de Pagina de media.