Deși în următoarele zile vremea se va răci ușor și vor apărea manifestări ale instabilității atmosferice, la începutul lunii august temperaturile vor fi destul de ridicate.
Meteorologii ANM estimează că după acest proces de răcire ce se va întinde până în data de 24 iulie, vremea va fi frumoasă în general frumoasă, iar până în data de 4 august maximele vor ajunge în jurul valorilor de 31 – 34 de grade.
Până în 25, 26 iulie, minimele vor fi mai scăzute, apoi vor crește treptat, asftel că până în 29 iulie acestea vor fi cuprinse între 17 și 21 de grade.
În Banat și Crișana, vor fi ploi de scurtă durată pe arii extinse și temporar, după data de 27 iulie. În Transilvania, Moldova și Muntenia vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse, temporar, după data de 27 iulie. Șanse mai ridicate de ploaie vor fi și în Maramureș după 27 iulie. Și în Dobrogea, trecător vor fi posibilie averse aproape în fiecare zi.
Cum va fi vremea în luna august la munte
Până la finalul lunii iulie, maximele în zona montană vor fi de 16 – 20 de grade, iar minimele de 8 – 12 grade. La începutul lunii august, media maximelor se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea a minimelor va avea în jur de 12 grade.