Cătălin Moroșanu, despre soția sa: „Nu a fost niciodată de acord cu faptul că am ajuns celebru”

.
Cătălin Moroșanu și Georgiana, soția sa, formează un cuplu discret și, în ciuda zvonurilor despre divorț care au apărut în presă, cei doi se iubesc la fel ca în prima zi, ba mai mult au planuri de a-și mări familia în viitor.

Cătălin Moroșanu, care la finele lunii va împlini 35 de ani, și soția sa se iubesc de peste 17 ani, fiind căsătoriți de 7 ani, și au împreună o fetiță, pe nume Natalia. Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la relația dintre ei, pugilistul a vorbit deschis pe baza acestui subiect și a făcut niște dezvăluiri emoționante despre cea care a fost prima și unica femeie din viața lui: „Suntem împreună de 16 ani, ea avea 16 ani, eu 17 ani, amândoi virgini de când am început. Am rămas împreună, a fost lângă mine și când stăteam la cămin și împărțeam împreună o conservă de ton sau ceva și acum a rămas lângă mine când i-am oferit totul. Chiar sunt norocos că am găsit-o pe soția mea și frumoasă și eu… moartea din Carpați, uită-te la mine. Am avut norocul asta, mi-a dăruit o fetiță frumoasă, o cheamă Natalia și nu a fost niciodată de acord cu faptul că am ajuns celebru, știa care este plata, lipsa de acasă, multe sacrificii, dar a mers mai departe.

Catalin Morosanu si sotia lui

Am făcut un copil, o să mai facem un copil, ea este medic stomatolog, a terminat și ea 2 facultăți, economia și stomatologia, acum lucrează și ea. Tot timpul ne-am împins unul pe altul, ne-am dorit mai multe chestii unul de la altul și uite așa resusim să ne împingem și reușim să fim o familie. Eu respect femeile din 2 motive, din cauza mamei mele, din cauza soției mele pentru că am văzut că există și astfel de femei.”, – a declarat Cătălin Moroşanu în emisiunea Acces Direct.

Catalin Morosanu si sotia lui

Cătălin Moroșanu și-a dezvăluit latura sensibilă și la începutul anului, atunci când și-a expus cu sinceritate sentimentele mărețe pe care i le poartă soției sale într-o declarație de dragoste transmisă în mediul online.

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton