Lavinia Pîrva, primul mesaj după ce a devenit mamă

.
La o zi de când a devenit mamă pentru prima oară, Lavinia Pîrva a scris un mesaj pe contul său de Instagram. Artista îi mulțumește medicului care a asistat-o la naștere. 

Lavinia Pîrva a născut în cursul zilei de ieri, 16 mai, un băiețel perfect „haios și sănătos”, care a primit numele Alexandru. Vestea fericitului eveniment a fost dată pe o rețea de socializare de Ștefan Bănică. Fericit și entuziasmat de venirea pe lume al celui de-al treilea copil al său, artistul a ținut să mulțumească tuturor celor care le-au fost alături în perioada sarcinii: „Sunt fericit că a venit pe lume fiul meu cel mai mic, haios și sănătos, Alexandru Bănică. Eu și soția mea vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi în această perioadă, pentru faptul că ne-ați respectat intimitatea și pentru toate mesajele frumoase”, a scris el.

Ce mesaj a transmis Lavinia Pîrva

Și Lavinia Pîrva a fost activă pe rețelele de socializare, la doar o zi de când a devenit mămică, semn că se simte excelent. Aceasta a postat o fotografie în care apare alături de medicul care i-a monitorizat sarcina și a asistat-o la naștere, având numai cuvinte de laudă la adresa acestuia:

„El este îngerul mămicilor, el este omul cu care m-aș duce până în pânzele albe atunci când Dumnezeu te înzestrează cu această minune numită naștere! Acesta este un om căruia nu am cuvinte să îi mulțumesc! Este de un profesionalism, perspicacitate, blândețe și un fel de modestie pe care nu o întâlnești decât la astfel de oameni, oameni extrem de rari și valoroși!!Mulțumim Dr. Conferențiar Doru Herghelegiu pentru aducerea pe lume a fiului nostru minunat Alexandru Bănică!” a scris Lavinia Pîrva.

Bebelușul este primul copil al Lavinei. Ștefan Bănică mai are doi copii, pe Radu Ștefan (16), din relația cu Camelia Constantinescu și pe Ana Violeta (11), din căsnicia cu Andreea Marin.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton