Un medic psihiatru dezvăluie adevăratele motive ale depresiei: „Aspirăm la prea mult”

.
Depresia este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni psihice ale timpurilor noastre, iar un medic psihiatru ne spune și motivele pentru care este atât de răspândită. 

Profesorul Aurel Romilă, medic psihiatru și iniţiator al Secţiei de resocializare de la Spitalul „Alexandru Obregia” din București, crede că „mecanismul prin care intrăm în depresie este diferența între ceea ce aspirăm și frustrare”. Că aspirăm la prea mult. Că ne comparăm continuu cu ceilalți și riscăm să ne simțim inferiori, potrivit Libertatea.

Cauzele depresiei

Dorința de a evolua cât mai mult pe scara profesională este o cauză a depresiei mai ales în rândul adulților. Suportăm cu greu ca alții să fie mai buni decât noi sau să fie clasați pe o poziție superioară după ce noi ne-am chinuit să ajungem acolo. Perfecționismul se înscrie în aceeași categorie.

De asemenea, ne dezechilibrează faptul că vrem multe, dar nu le putem realiza. Invida, crede Aurel Romilă, este unul dintre motivele pentru care ajungem depresivi. Unul dintre remedii este somnul.

„Invidia. Nu mai vor Mamaia, nu mai vor Bulgaria, nu mai vor Grecia, vor zone exotice. Nu te mai saturi. Este tot o lăcomie. Trebuie să ai limite. Natura biologică a pus limite. Poți iubi cu măsură. Cei care fac eforturi colosale, se epuizează și apoi vin la mine că nu au plăceri. Au de toate, nu mai au plăcere. Ce pot să fac cu ei este să-i fac să înțeleagă că nu trebuie bea un ibric de cafea și șapte coniace noaptea. Principalul factor de terapie dintotdeauna și pentru toate este somnul” a explicat el.

Toate tulburările vin din excese. Credința în Dumnezeu îi poate ajuta pe cei nefericiți să se bucure de viață. „Este important să ai o logică, să știi că întregul este totul și că pe acest întreg îl numim Dumnezeu. Important este că ești o parte din întreg, și nu buricul pământului. Avem doi factori, un numărător cognitiv și un numitor afectiv. Numitorul afectiv este mai mult inconștient și dacă el inundă cognitivul, facem criză de panică, depresie, și dacă ocupă de tot cognitivul, facem psihoză, devenim schizofreni, psihotici etc.”

Motivul pentru care ne confruntăm cu un număr atât de mare de depresii este societatea în care trăim. Poluarea noastră de zi cu zi. Stresul. Mâncarea.

„Vorbim de poluarea cu dioxid de carbon și de încălzirea planetei. O fi, dar hai să vorbim de poluarea noastră. Noi ne poluăm zilnic. Dacă ai unul care este prost și face pe deșteptul, și-ți cere imposibilul, și tu mori zi și noapte să-i dai ceea ce ți-a cerut, și apoi zice că nu îi mai trebuie, te-a poluat maxim. Avem copiii cu bolile lor, părinții cu bolile lor. Avem stres de care nu vom scăpa niciodată. Suntem mai mult sau mai puțin rezistenți la stres, dar nu scăpăm de el. Mulți din America sunt anti Trump. Dar Trump apare în fiecare zi tonic, numai el vrea să vorbească, zâmbește. Pe taxiurile din Stockholm scrie mare „keep smilling”. Nu Taxi, ca la noi. Trebuie să ne întărim socratic, să ne cunoaștem, și nu numai la modul comercial. Să ne ferim de adaosuri alimentare și de „paraenergiile din sticlă”. Azi, toată puștimea numai despre asta vorbește. Mănâncă cu măsură și să nu crezi că ești nemuritor!” spune profesorul Romilă.

„Îmi doresc mult ca oamenii să nu fugă de credință. Credința adevărată te ajută foarte mult. Pot să consider fericiți pe cei care pun credința la bază” a adăugat acesta.

Sursă foto: Libertatea

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton