„Simt că mă evapor cu fiecare secundă”, a spus Robert Reamzy încă de la repetiţii. Spre uimirea lui şi bucuria tuturor acest lucru nu s-a întâmplat, el reuşind să incline balanţa juriului în favoarea lui, interpretând magistral piesa lui Prince. „Cred că mai ai multe din vocea lui Michael Jackson. Mereu mi-am dorit să-l aud pe Michael cântând o piesă a lui Prince”, a glumit Smiley. Loredana l-a aplaudat pe Robert: „Ai reuşit să-ţi personalizezi stilul şi să devii tu, felicitări! Cât despre Oana, nu m-a convins în seara asta”.
„Eu cred că şi Robert, şi Oana mai au de învăţat. Nu cred că vreunul are şanse să ajunga „Vocea României”, dar în seara asta o să aleg să merg mai departe cu Robert”, a fost decizia lui Marius Moga.