Adina Buzatu nu a mers la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu, deși au fost prieteni. Care este motivul

.
Adina Buzatu a fost una din prietenele bune ale lui Răzvan Ciobanu, însă a deci să nu meargă la înmormântarea lui. 

„Dragilor, după o noapte de nesomn am decis să nu merg la înmormântare, pentru că, în loc să ne plângem ruda, prietenul, omul bun și talentat, designer-ul genial Răzvan Ciobanu, s-a ajuns la un scandal imens, un circ, potentat de interpretări, supoziții, ipoteze, declarații, păreri mai mult sau mai puțin avizate care nu fac altceva decât să întineze memoria celui trecut în neființă și să întețească durerea celor care l-au iubit. Pur și simplu nu pot să mă uit în ochii mamei lui care cu greu îndură pierderea unicului fiu și care s-a abținut de la orice declarații în speranța că va putea să își ia rămas bun în liniște și demnitate. Om fiind, Răzvan nu a fost lipsit de greșală, dar care dintre noi este? Cine suntem noi, oamenii, să ne judecăm semenii? Mă rog la Dumnezeu să ne dea înțelepciunea de a luă lucrurile că atare, de a lasa organele abilitate să facă ancheta și de a-l păstra pe Răzvan în memoria noastră pentru ceea ce a fost că om și pentru talentul lui ieșit din comun. Te voi purta în suflet mereu, dragule! Îmi pare atât de rău…”, a scris Adina Buzatu pe rețelele sociale.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton