După cei 8 ani în care a întruchipat-o pe materialista Gabrielle Solis, într-unul dintre cele mai de succes seriale – „Neveste disperate“ –, Eva Longoria (37 ani) a acceptat provocarea altor personaje, dar a îmbrăţişat şi rolul de producător tv. „Neveste disperate“ a însemnat opt sezoane sau 180 de episoade. Este greu de crezut că show-ul s-a terminat. Îţi aminteşti ultima zi pe platoul de filmări?
Când s-au încheiat filmările şi am auzit cuvintele „Gata! Am terminat treaba“, am rămas cu producătorul Marc Cherry şi toată echipa la depănat amintiri. Am plâns şi am râs cu toţii timp de câteva ore. A fost pentru toţi de acolo un rămas bun dulce-amărui, fiindcă în ultimii ani am făcut parte unii din viaţa celorlalţi. A fost acesta momentul prielnic pentru a conchide? După opt sezoane?
Cred că da. Se pare că personajele erau dezvoltate complet, poveştile erau spuse, probabil că nu ar mai fi fost ceva de adăugat scenariului sau rolurilor noastre.
Îţi aminteşti primele zile de filmări?
Îmi amintesc că eram pe pajiştea din faţa casei mele din serial, la 4 dimineaţa, tunzând iarba. Gândeam în mintea mea: „Tund iarba la 4 dimineaţa, sper să merite efortul şi cineva să se uite la serialul acesta!“. Bineînţeles, în acel moment, nu mă aşteptam la un asemenea succes al serialului.
Cu ce te ocupi acum?
Sunt producător de televiziune. Spre exemplu, acum lucrez la un reality show despre întâlniri amoroase, „Ready for Love“, pentru NBC.
Şi actoria?
Joc în „For Greater Glory“ cu Andy Garcia. Este necunoscută, chiar şi pentru mexicani – iar eu sunt din Mexic – istoria răscoalei pentru apărarea Bisericii Catolice. Între 1926 şi 1929, guvernul laic a luptat împotriva Bisericii, poporul luând partea preoţimii. Nu ştiam nimic despre acest război înainte. Andy Garcia joacă rolul unui general ateu, iar eu pe cel al soţiei sale extrem de religioase.
Ţii mult la originile tale?
Desigur, familia este foarte importantă pentru mine. Suntem de origine mexicană şi cred că hispanicii nu sunt îndeajuns reprezentaţi în televiziune şi cinema în SUA. Ar trebui să începem să producem propriile noastre show-uri, deoarece nimeni nu va face asta pentru noi.
Vei mai colabora cu Marc Cherry, producătorul „Nevestelor…“?
Da! Sunt coproducător al noului său serial, „Devious Maids“. Va fi o poveste despre servitoarele de origine hispanică din Beverly Hills şi despre încercarea lor de a-şi schimba viaţa. Din păcate, ABC nu au fost interesaţi după episodulpilot, dar acum în-cercăm la canalul Lifetime.
De ce te-ai implicat în susţinerea lui Barrack Obama?
În liceu, o profesoară ne-a dat ca temă implicarea într-o campanie politică pentru a vedea cum funcţio- nează democraţia în SUA. Mer-geam din uşă în uşă încercând să conving oamenii să voteze. Pentru mine, ca femeie de origine hispanică, este important ca Obama să fie reales. Cred că este un candidat mai bun decât republicanii. Alegerile au o mare importanţă, căci ne referim la drepturile femeii, la drepturile reproducerii, educaţie, egalizarea salariilor sau drepturile minorităţilor. Uneori, mi se pare că ne întoarcem în anii ’50. Nu poţi fi pasiv când se vrea retragerea unor drepturi pentru care s-a luptat în trecut.