(P) Cele mai pitorești locuri din Balcani, circuit cu numai 299 euro!

.
Din Kotor în Dubrovnik și de la Defileul Tara spre Parcul Lacurile Plitvice, Peninsula Balcanică ascunde o sumedenie de minuni medievale și bijuterii naturale ce îți taie la propriu respirația. Muntenegru și Croația sunt două dintre perlele de la Marea Adriatică pe care le poți descoperi într-o singură călătorie, din primăvară și până târziu în toamnă.

Profită de reducerile speciale pregătite de Europa Travel și alege o Incursiune în Balcani, ce îți descoperă Croația și Muntenegru cu tot atracțiile lor cele mai apreciate. Circuitul cu autocarul de 6 zile beneficiază acum de tariful redus de 299 euro/persoană – de la 374 euro!,  plecare din 30 aprilie 2019, în limita locurilor disponibile!

Monumente ale naturii din Muntenegru

Itinerariul propus de Europa Travel este unul complex, dezvăluindu-ți locuri încântătoare și peisaje luxuriante, începând cu Defileul Dunării, Orașul Alb Belgrad și deplasându-te pe ruta spre Durmitor Park. Acest monument de patrimoniu mondial UNESCO, se întinde pe aproape 400 kmp și cuprinde Defileul Râului Tara, al doilea cel mai mare canion din lume adânc de 1300 km și lung de 80 km.

Parcul Durmitor din Munții Alpii Dinarici cuprinde și peste 18 lacuri glaciare, păduri dese de pin negru, hăuri ce se adâncesc cu cât înaintezi mai mult și drumuri ce șerpuiesc pe lângă pereții masivi din calcar. Pentru a admira impresionantele peisaje oferite de rezervația naturală te vei opri în punctul de belvedere, Podul Durdevica, lung de 365 metri.

Circuitul continuă cu descoperirea capitalei Muntenegrului, Podgorica un oraș asociat de cele mai multe ori cu vinul și rachiul de struguri, punct din care vei porni spre Boka Kotorska, cel mai sudic fiord european ce pornește din Herteg Novi și se încheie în orașul Kotor. Peisajele oferite sunt impresionante, aici ai impresia că falnicii munți se scufundă în apele ca de smarald,  iar malurile șerpuitoare păstrează orașe din piatră cu biserici medievale și turnuri cu ceas.

Croatia-Muntenegru

Orașe de patrimoniu din Croația

Parcurgând Coasta Dalmației vei ajunge în Dubrovnik, perla Croației și a Mării Adriatice unde vei bate la pas cetatea medievală cu ziduri lungi de peste 3 km. De remarcat aici sunt Palatul Sponza, bijuterie a stilului gotic cu elemente renascentiste și Palatul Rectorului, unde se află cel mai mare clopot în stil rococo. Imediat lângă palat se ridică mândrp, Columna Orlando, un simbol al libertății croate. Mai poți vizita și edificiile de cult Catedrala Dubrovnik, Biserica Franciscană sau Catedrala Sfântul Vlaho, unde au fost filmate numeroase scene din celebra serie Game of Thrones.

În circuitul de la Europa Travel ai oportunitatea de a explora și orașul Split, unul dintre cele mai bune locuri unde poți observa viața dalmată vizitând cele mai grandioase dintre edificii. Dintre acestea se numără Palatul lui Dioclețian și Mausoleul, cel mai conservat monument de arhitectură romană și Poarta de Aur, ce face legătura dintre Palat și Solin.

Poți adăuga pe lista de obiective culturale și somptuoasa Catedrală Sfânta din Zadar, punct din care vei porni spre Parcul Național Lacurile Plitvice, o capodoperă a naturii ce face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Zona protejată ocupă aproximativ 300 kmp și cuprinde zeci de trasee amenajate în jurul celor 16 lacuri de cristal, presărate cu peste 90 de cascade spectaculoase și stânci impresionante din dolomită, acoperite cu pini și vegetație luxuriantă.

În capitala Zagreb ce se remarcă prin atmosfera vibrantă din Piața Josip Jelacic, vei putea vizita și Catedrala Sfântul Ștefan, o bijuterie în stil neo-gotic ce se distinge prin cele două turnuri gemene. Ultima parte a circuitului îți descoperă Opatija, faimoasa stațiune de la poalele Munților Ucka și Pestera Postojna – pe care o poți descoperi într-o excursie opțională.

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferta Speciala – Circuit Croatia – tarif: 299 euro/persoana, 5 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 3*, transport autocar, ghid. *Tarif redus de la 374 euro, plecare din 30 aprilie 2019! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton