(P) Din Beijing în Shanghai într-o călătorie senzorială

.
Cea mai populată țară din lume cu una dintre cele mai vechi civilizații, China este un amalgam de obiceiuri ancestrale și performanțe tehnice, orașe tradiționale și metropole futuriste. China este o destinație captivantă plină de comori arhitecturale și naturale, încât merită explorată în Marele Tur de la turoperatorul Europa Travel.

Beijing, X’Ian și Shanghai sunt principalele metropole pe care le vei bifa în circuitul de 9 zile de la Europa Travel, ce beneficiază acum de tariful redus de 974 euro/persoană de la 1299 euro/persoană), valabil până la 29 martie! Fiecare oraș din China te surprinde cu monumente vechi de peste 4000 de ani, un ritm de viață amețitor și peisaje desprinse din filmele SF.

Beijing, orașul cu o vechime de 3000 de ani

Cu un număr impresionant de vestigii istorice și o dezvoltare fără precedent, Peking reușește să rămână extrem de conservator și tradițional dincolo de modernitate. Pentru că îmbină atât de bine elementele tradiționale cu peisajele citadine, Beijing reușește să atragă din ce în ce mai mulți vizitatori străini, dar și chinezi deopotrivă. Istoria milenară, obiceiurile ancestrale și festivalurile culturale sunt alte atuuri importante ale capitalei chineze.

În acest circuit, de la Europa Travel te vei pierde în Orașul Interzis, o capodoperă arhitecturală realizată după modelul tablei de șah, ca simbol al puterii Împăratului Chinez. Acest loc a fost vreme de 5 secole inaccesibil muritorilor de rând. Doar membrii familiei regale și shogunii putea păși în interiorul complexului de palate și temple, din Piața Tianamnem (cea mai mare din lume).

Aici se află și Templul Cerului, cel mai complex de altare taoiste, unde Împărații dinastiilor Ming și Qing  obișnuiau să se roage pentru recolte bune. Palatul Imperial ocupă o suprafață de 74 ha, fiind astfel cel mai mare palate din lume și monument de patrimoniu mondial UNESCO încă din anul 1987.

 circuit China

Edificiul gigantic al lumii antice, Marele Zid Chinezesc poate fi străbătut în circuitul de la Europa Travel. Șerpuind printre munți și dealuri luxuriante, pe o distanță exactă de 21.196,18 de kilometri (potrivit ultimelor măsurători efectuate) aceste ziduri par de nepătruns, având o grosime de aproape 7 metri și o înălțime de 12 metri.

După ce ai bifat una dintre cele 7 noi minuni ale lumii, turul continuă cu Mormintele Dinastiei Ming aflate la poalele Munților Tianshou. Somptuosul Mausoleu găzduiește mormintele a 13 mari împărați, fiecare fiind decorat cu statuete și sculpturi pline de simbolistică, într-o perfectă armonie cu natura. Nu poți părăsi Beijingul fără o vizită la Palatul de Vară, o splendoare arhitecturală amenajată pe malul lacului Kunming, ce este înconjurat de cele mai frumoase și mari grădini imperiale.

 X’Ian, orașul Soldaților de Teracotă

Vechiul Chang’an a servit ca și capitală pentru 13 dinastii, fiind unul dintre cele mai valoroase locuri din punct de vedere istoric, aici regăsindu-se monumente clădite cu mai bine de 3000 de ani în urmă.

Se spune că nu ai văzut China până nu ai explorat X’Ian, orașul fiind astăzi cel mai bine cunoscut pentru Armata de Teracotă a Împăratului Qin, una dintre cele mai mari descoperiri a secolului XX. Mausoleul Qin Shihuangdis este unul dintre cele mai mari morminte imperiale din întreaga lume, aici au fost descoperite peste 8000 de statui de războinici și cai, comandați de către Împăratul Qin Shi Huang, întemeietorul dinastiei Qin care era înspăimântat de moarte. După ce ai pătruns în lumea mitică, imaginată de cel mai crud împărat chinez, circuitul de la Europa Travel continuă cu vizitarea Templului Big Wild Goose, o pagodă impresionantă devenită simbol al orașului X’Ian.

Shanghai, orașul zgârie norilor

Considerat unul dintre cele mai avansate orașe din lume, Shanghai a devenit hub al inovației și tehnologiei, însă chiar și așa cele mai multe obiceiuri chineze au rămas puternic înrădăcinate aici. Printre zgârie norii cu fațade din sticlă și ”decorați” cu reclame luminoase se ascund temple, pagode budiste și altare taoiste vechi de câteva sute de ani. Pătrunde în frumoasa cultură chineză vizitând Templul lui Buddha ce adăpostește statuia de jad a Celui Treaz, adusă din vechea Burma. Privită ca o oază exotică în inima unei metropole mereu în mișcare, Grădina Yuyuan este una dintre cele mai frumoase din lume, înconjurată de iazuri, pagode și podețe din lemn decorate cu flori și arbuști de toate soiurile.

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Circuit Marele Tur al Chinei – tarif: 974 euro/persoana, 9 zile (3 nopti in Beijing, 1 noapte tren pe ruta Beijing-X’Ian, 1 noapte in X’Ian, 2 nopti in Shanghai) cazare la hoteluri 3* cu mese conform program, transport avion, tururi si excursii, ghid local, asistenta turistica. *Reducerea EB: 25% – tarif standard 1299 euro/persoana, valabil pana la 29 martie, in limita locurilor disponibile. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton