„Citeşte” limbajul trupului şefului tău!

.

Evită orele în care stai să te gândeşti la ce a vrut să spună şeful tău printr-o anumită afirmaţie. Apelează la o metodă simplă care te ajută să înţelegi ce gândeşte, ce simte sau…

… ce trăiri are în conversaţiile purtate cu tine: „citirea” limbajului non-verbal.

Limbajul trupului, asemenea oricărui alt limbaj, constă în cuvinte, propoziţii şi o anumită punctuaţie. Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe înţelesuri.

Este important să analizezi toate aceste „cuvinte” în „propoziţii” pentru a înţelege cât mai bine înţelesul lor. Limbajul trupului şefului tău transmite neîncetat adevărul despre sentimentele si atitudinile pe care le are şi cred că ţi-ar fi foarte folositor să ştii înţelesul celor mai importante gesturi atunci când în faţa ta stă şeful.

Gesturile critice şi cele mincinoase

Cel mai critic gest este cel al mâinii sprijinite pe obraz, cu degetul arătător ridicat, în timp ce un alt deget acoperă buzele, iar degetul mare sprijină bărbia. Dovezi în plus că şeful te priveşte în mod critic sunt picioarele aşezate strâns unul peste altul şi celălalt braţ pus de-a curmezişul pe piept, ceea ce denotă o poziţie defensivă, precum şi capul şi bărbia lăsate uşor în jos, care înseamnă ostilitate.

Această „propoziţie” non-verbală afirmă ceva de genul: „nu-mi place ce spui şi nu sunt de acord cu tine”. Dacă şeful îţi spune că a fost încântat de ce ai afirmat, înseamnă că te minte şi asta se poate observa din faptul că gesturile şi cuvintele lui sunt în discordanţă.

Un alt mod de a depista minciuna şefului este cel indicat de mână. Când şeful te minte, creierul său dă ordin mâinii să acopere gura pentru a stopa cuvintele mincinoase.

Acest gest nu este altceva decât varianta rafinată a gestului de acoperire a gurii folosit încă din copilărie şi exemplifică faptul că, o dată cu îmbătrânirea, multe din gesturile sale devin mai rafinate şi mai puţin vizibile.

Alte gesturi care trădează minciuna sunt frecarea ochiului, atingerea nasului, frecarea urechii, scărpinarea gâtului, trasul de guler şi introducerea degetelor în gură.

Semnificaţia palmelor

În decursul istoriei, palma deschisă a fost asociată cu adevărul, onestitatea, supunerea şi umilinţa. Au fost rostite multe jurăminte cu palma pe inimă, iar când cineva depune mărturie la judecătorie îşi ridică mâna cu palma deschisă. De exemplu, dacă şeful tău doreşte să-ţi arate că este pe deplin sincer şi onest, când iţi va mărturisi ceva, va întinde una sau ambele palmele deschise către tine, ca şi cum ar spune ceva de genul: „permite-mi să fiu absolut sincer”.

El îţi mai poate transmite semnale non-verbale şi ţinând palma îndreptată în sus, îndreptată în jos sau strânsă în pumn, cu degetul arătător întins, atunci când ţi se adresează. Dacă el foloseşte corect palma, acest lucru îi poate acorda un anumit grad de autoritate şi capacitate de a-şi dirija subalternii prin gesturi.

Spre exemplu, să presupunem că şeful te roagă să iei o cutie şi să o muţi într-un alt loc în birou. El va folosi acelaşi ton, aceleaşi cuvinte şi aceleaşi expresii faciale, schimbând doar poziţia palmei.

Dacă şeful va folosi palma întoarsă în sus, asta va semnifica un gest de supunere, neameninţător, evocând gestul cerşetorului de pe stradă. În această situaţie tu nu vei simţi nici o presiune în cerere, iar în cadrul relaţiei normale de superior/subordonat nu te vei simţi ameninţată.

Dacă şeful ţi se va adresa cu palma întoarsă în jos, însemnă că el va vrea să-şi asigure autoritate. Atunci tu vei putea simţi chiar că ai primit un ordin, ceea ce-ţi va creea un disconfort.

În cazul în care şeful ţi se adresează cu palma închisă şi cu degetul arătător întins, de aici poţi înţelege că acel deget devine o bâtă simbolică, cu care el te ameninţă pentru a i te supune. Degetul arătător întins este unul din cele mai iritante gesturi care pot fi utilizate în timpul conversaţiei, mai ales dacă vorbitorul, concomitent, bate şi ritmul cuvintelor sale.

Citeşte în continuare despre gesturile de superioritate-încredere şi gesturile posedării.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton