În prima ediţie a eliminărilor din acest sezon al emisiunii Vocea României, Loredana s-a despărţit de primul concurent.
Cel care a vrăjit-o în preselecţii cu piesa „Inimă de 16 ani”, Teodor Manciulea, a fost preferatul antrenoarei şi în faţa lui Bernard Lazăr. „Prima mea amintire este bineînţeles legată de muzică. Nu-mi amintesc decât cum stăteam relaxat pe canapeaua din sufragerie şi ascultam Celine Dion şi Whitney Houston în continuu. Asta se întâmpla pe la 2-3 ani. Am început apoi să reproduc ceea ce ascultam, aşa cum puteam, părinţii mei observând că am ureche muzicală”, a declarat Manciulea.
Concurentul eliminat, Bernard Lazar, 17 ani, a interpretat în preselecţii piesa „Cât de frumoasă eşti” într-o manieră atât de sensibilă şi cu atâta intensitate, încât Loredana l-a ascultat cu sufletul la gură. Ea a fost şi singura care s-a întors pentru a-l lua în echipă, deşi toţi antrenorii i-au apreciat calităţile vocale.
„Cine esti, Justin Bieber?” a exclamat antrenoarea, după ce s-a întors şi a văzut cum arată concurentul care a uimit-o cu vocea lui.
„Tu o să fii Prâslea din echipă. Eşti un puşti drăguţ şi talentat şi a fost impunator cum ai atacat acuta aia” l-a laudat ea pe Bernard, atunci.