Fațetele dentare sunt folosite pentru a masca forma, culoarea sau poziționarea dinților considerați inestetici. Fabricate, de regulă, din porțelan, acestea pot remedia diverse probleme ce țin de aspectul dinților: smalțul deteriorat, spațiile interdentare și chiar dinții strâmbi.
Rezultatul urmărit de fațetarea dentară? Un zâmbet sănătos și frumos ce presupune, desigur, mai multă stimă de sine și încredere.
Dacă vă gândiți să apelați la această procedură stomatologică însă ați descoperit zvonurile care umblă în mediul online despre aceasta, analizați mai bine informațiile. De cele mai multe ori, acestea sunt greșite și vă îndepărtează de la o soluție care are toate șansele să vi se potrivească perfect.
Fațetarea dinților este dureroasă
O vizită la stomatolog va fi mereu privită cu scepticism. De ce? Pentru că toată lumea se teme de durere, însă aceasta este de mult timp de domeniul trecutului. Tratamentul de fațetare a dinților se realizează sub anestezie locală. Deci, dintele și gingia din jurul său vor fi amorțite, iar dumneavoastră nu veți simți niciun disconfort în timpul procedurii.
Este adevărat că cea mai obișnuită zonă pentru fațetele dentare este zona dinților frontali. Dar, aceste restaurări nu se limitează doar la această porțiune a danturii. Fațetele pot fi aplicate și pe premolari sau pe dinții inferiori din față, în funcție de preferințele pacienților.
Unul dintre cele mai populare mituri este că fațetele dentare fac dinții să arate prea mari, prea albi, prea uniformi, prea falși sau că acestea arată identic cu o proteză dentară. Fațetele dentare de calitate, aplicate de către specialiști, nu vor arăta niciodată așa. În mâinile unui medic stomatolog cu experiență, fațetele sunt proiectate, personalizate și aplicate diferit pentru fiecare persoană în parte. Important! Atunci când alegeți medicul care va realiza procedura de fațetare, cereți înainte poze cu munca acestuia.
Vin însoțite de sensibilitate dentară
Cei mai mulți oameni cred că, din momentul în care ai optat pentru fațetele dentare, orice gură de cafea caldă sau de înghețată va veni la pachet cu sensibilitate dentară. În timp ce majoritatea pacienților au sensibilitate moderată la nivelul dinților, în timp ce poartă fațetele temporare, aceasta dispare, de obicei odată ce medicul stomatolog plasează setul permanent. O fațetă dentară este creată din porțelan dentar, un tip de ceramică robust, translucid, care arată ca smalțul dintelui real. Porțelanul este un conductor slab al căldurii și al frigului, ceea ce îl face un material ideal pentru restaurările dentare.
Fațetarea nu permite consumarea unor anumite alimente și băuturi
Dacă ar fi adevărat că fațetarea ne-ar restricționa accesul la alimentele dure, crocante sau la lichide precum cafeaua, băuturile carbogazoase, vinul roșu sau ceaiul negru, nimeni nu ar mai apela la această procedură. Pacienții sunt sfătuiți însă să evite obiceiurile alimentare care afectează chiar și dinții normali, cum ar fi consumarea de cafea sau vin roșu fără a spăla apoi dantura.
Fațetarea se face în cadrul unei singure ședințe
În majoritatea cazurilor, procedura de aplicare a fațetelor dentare cere cel puțin două vizite la cabinetul medicului stomatolog. Înțelegem că pacienții doresc să obțină noul lor zâmbet cât mai curând posibil, dar, este important să acordăm suficient timp pentru a planifica tratamentul și pentru a avea un rezultat pe măsura așteptărilor. Dinții au nevoie de pregătire, medicii trebuie să realizeze amprentele dentare, tehnicianul de laborator trebuie să creeze fațetele etc.
Dinții sunt distruși în urma pilirii
Multe persoane cred că fațetarea dentară presupune distrugerea dintelui natural înainte de aplicarea elementului de porțelan. Da, o anumită suprafață din dinte trebuie îndepărtată, dar medicii vor realiza șlefuirea cu cea mai mare atenție, având grijă să nu deterioreze dintele.
Fațetele dentare sunt greu de îngrijit
Deloc! Fațetele dentare nu necesită mai multă îngrijire decât dinții naturali. O dietă sănătoasă, vizitele obișnuite la cabinetul de stomatologie și respectarea zilnică a igienei orale vor menține fațetele în stare excelentă. Ar trebui, totuși, evitate obiceiurile nesănătoase, cum ar fi consumul de alimentelor dure și fumatul sau mestecatul tutunului. Acest sfat este la fel de important pentru sănătatea dumneavoastră orală, cât și pentru protejarea fațetelor dentare.
Prețul fațetelor dentare este prea mare
Nu doar vedetele de la Hollywood își permit fațete dentare. La întrebarea cât costă fațetele dentare? nu vă putem răspunde exact, pentru că, prețul acestora depinde de situația dumneavoastră, de problemele pe care încercați să le corectați și de cabinetul la care mergeți. Oricum, este dovedit faptul că fațetele dentare sunt accesibile ca preț și își merită investiția.
Clinica Trident – servicii de estetică dentară de înaltă calitate
Clinica Trident din București oferă servicii stomatologice premium, fiind cea mai modernă clinică de estetică dentară din România. Aceasta este specializată în toate ramurile importante ale acestui domeniu medical și este dotată cu o întreagă serie de echipamente ultramoderne și performante, care facilitează procedurile stomatologice, sporind totodată confortul pacientului.
Fațetarea dentară în cadrul Clinicii Trident este realizată cu materiale de înaltă calitate, cu ajutorul aparaturii de ultimă generație și, nu în ultimul rând, cu ajutorul medicilor specializați în estetică dentară, a căror pregătire și experiență vor conduce la rezultatele scontate.