Olivia Smith s-a luptat cu cancerul în jurul vârstei de 20 de ani și a reușit să îl învingă. Acum, tânără vrea să ajute oamenii care trec printr-o astfel de experiență.
Olivia Smith, o tânără de 23 de ani din Southampton, UK, a fost diagnosticată cu boala Hodgkin, o formă de cancer a sistemului limfatic, deși inițial, doctorii au pus durerile ei toratice pe seama consumului de alcool. Confruntarea cu o astfel de experiență a inspirat-o să înființeze o companie al cărui scop este de a ajuta persoanele care suferă de cancer să fie încrezătoare și să se simtă frumoase, conform mediadrumworld.com.
La începutul perioadei de chimioterapie, când părul a început să îi cadă, Olivia și-a pierdut încrederea în sine. A început să poarte peruci pentru a-și ascunde scalpul. Pe măsură ce timpul a trecut, a realizat faptul că duce o luptă aprigă cu o afecțiune extrem de gravă și și-a dorit să accepte această călătorie pentru a-și demonstra puterea lăuntrică.
Nu s-a mai ascuns în spatele unor măști și mai mult, a început să fie activă în social media, pentru a încuraja ceilalți bolnavi de cancer să nu se rușineze de aspectul lor. Pe parcursul recuperării, ea a primit nenumărate mesaje de la oameni care căutau consiliere.
În august 2018, după 12 ședințe de chimioterapie medicul a asigurat-o că tratamentul a avut succes și este în remisie. Acum, Olivia arată de parcă nu ar fi trecut niciodată printr-o experiență atât de traumatizantă.
După ce a făcut un sondaj pe bază de chestionare, a descoperit că peste 80% dintre femeile tinere trăiau cu impresia că degradarea înfățișării este cel mai descurajator lucru în lupta cu cancerul. Asta a inspirat-o să creeze o pagină de facebook numită Cancer Chicks. Aceasta este un refugiu pentru orice personă care trece printr-o astfel de experiență cumplită.