Mercur, planeta comunicării, a tranzacțiilor și a negocierilor, intră în semnul Vărsător pe data de 24 ianuarie și va tranzita această zodie până pe 10 februarie 2019, dată când va ajunge în Pești.
Atunci când planeta Mercur, care reprezintă și modul în care gândim, traversează semnul Vărsător, semn de aer orientat către viitor și către nou, ne oferă originalitate, inventivitate, intuiție în anticiparea pasului următor, dar și o dorință de socializare mai mare. Pe de altă parte, vor fi favorizați din punct de vedere financiar acei nativi care se vor bucura de tranzitul lui Mercur pe o casă a finanțelor, dar și acei nativi pentru care Mercur va tranzita o casa a iubirii. Aceștia din urmă vor avea șansa să-și îmbunătățească considerabil relația cu persoana iubită.
Cei născuți în zodia Berbec se vor bucura de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul prietenilor. Nativii vor avea ocaza să-și îmbunătățească relația cu persoanele din anturaj, vor socializa mai mult și își vor face noi cunoștințe. Contextul le este deosebit de favorabil pentru a pune la cale planuri de viitor cu cei apropiați și pentru a demara proiecte noi. De asemenea, comunicarea cu persoana iubită se va îmbunătăți remarcabil.
Taur
Cei născuți în zodia Taur se vor bucura de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul socio-profesional. Nativii vor avea ocazia să se pună într-o lumină favorabilă la locul de muncă și să-și îmbunătățească relația cu șefii și colegii. Totodată, planeta negocierilor le va aduce oportunități noi de afirmare și idei originale, revoluționare pe care sunt sfătuiți să le pună în practică. Va fi o perioadă bună să se evidențieze și chiar să avanseze în carieră.
Cei născuți în zodia Gemeni se vor bucura de tranzitul lui Mercur, întocmai guvernatorul lor, prin semnul Vărsător în sectorul studiilor, al călătoriilor și filosofiilor de viață. Nativii vor avea șansa să-și pună în aplicare ideile revoluționare, inovative și originale și chiar să se bucure de succes în urma expunerii în public. De asemenea, este momentul să-și planifice vacanțe și să facă niște mici modificări în legătură cu unele principii de viață. Este o perioadă bună pentru cunoaștere, pentru captarea informațiilor și pentru studierea unor domenii noi și inedite.
Rac
Cei născuți în zodia Rac se vor bucura de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul avantajelor materiale. Nativii vor avea ocazia să-și îmbunătățească situația financiară prin colaborări și asocieri, iar relațiile cu partenerii de afaceri se pot îmbunătăți considerabil. Nu este exclus ca, în funcție de harta natală a fiecăruia, să primească o moștenire sau un bun material revenit în urma unui partaj. Posibil ca unii nativi să obțină un credit, o finanțare. Cei care dețin bani în comun cu partenerul de cuplu se pot bucura de o etapă favorabilă în acest sens.
Cei născuți în zodia Leu se vor bucura de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul cuplului, al mariajului și al parteneriatelor. Nativii vor avea ocazia șă-și îmbunătățească remarcabil comunicarea cu persoana iubită, dar și cu asociații și colaboratorii și nu este exclus să aibă loc noi negocieri cu partenerii de afaceri. Moment delicat pentru acei nativi care și-au pus problema divorțului. Contextul astrologic le poate cere o revenire asupra unei decizii de divorț, de această dată într-un dialog civilizat și calm.
Fecioară
Cei născuți în zodia Fecioară se vor bucura de tranzitul lui Mercur, întocmai guvernatorul lor, prin Vărsător în sectorul muncii și al sănătății. Nativii vor observa o reală îmbunătățire a dialogului cu superiorii și colegii, ba chiar ar putea renegocia unele sarcini, responsabilități și clauze contractuale. Pe de altă parte, unii nativi, în funcție de harta natală, pot primi noi oferte de muncă. Cei care-și caută job vor avea mari șanse să se angajeze în această perioadă.
Balanță
Cei născuți în zodia Balanță se vor bucura de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul sentimental, dar și al activităților creative. Nativii vor observa o îmbunătățire a relației cu persoana iubită, iar cei care au fost în conflicte până acum vor avea ocazia, prin dialog, să clarifice neînțelegerile. Nu este exclus ca în unele cupluri să se aducă în discuție posibilitatea de a concepe un copil. De asemenea, cei care sunt părinți vor da dovadă de mai multă înțelegere și toleranță în comunicarea cu cei mici. Pe de altă parte, va fi o perioadă bună pentru a merge la sală, a începe unele antrenamente sportive, dar și pentru a-și pune în valoare talentele artistice prin idei inedite și revoluționare. Moment bun pentru speculații financiare.
Scorpion
Cei născuți în zodia Scorpion se vor bucura de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul familiei și al locuinței. Nativii vor reuși să comunice excepțional cu rudele, se vor împăca cu cei dragi cu care au fost în conflict până acum și relațiile familiale vor evolua într-un sens bun. Pe de altă parte, este un moment favorabil tranzacțiilor imobiliare, iar cei care vor dori să vândă, să cumpere sau să închirieze o casă, un teren vor fi susținuți de contextul astrologic atât în negocieri, cât și în finalizarea rapidă a demersurilor.
Săgetător
Cei născuți în zodia Săgetător se vor bucura de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul comunicării, al învățării și al deplasărilor pe distanțe scurte. Nativii vor fi tentați să plece într-o minivacanță sau, în cazurile mai puțin norocoase, li se va impune de la locul de muncă să plece într-o delegație. Pe de altă parte, tranzitul planetei comunicării întocmai prin acest sector al comunicării le va aduce Săgetătorilor o capacitate de a dialoga excepțională și poate înlesni multe demersuri întreprinse de aceștia și care se bazează pe negocieri. Perioadă favorabilă pentru începerea unor cursuri, pentru studiu și acumularea de cunoștințe. Capacitate de concentrare și memorare la cote înalte.
Capricorn
Cei născuți în zodia Capricorn se vor bucura de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul financiar, al banilor obținuți din muncă proprie. Nativii pot primi oferte de colaborare avantajoase în această perioadă, proiecte extra plătite suplimentar și nu este exclus să aibă parte de o mărire de salariu în urma unei renegocieri, de o primă sau un bonus din partea superiorilor pentru munca prestată.
Vărsător
Cei născuți în zodia Vărsător se vor bucura de tranzitul lui Mercur întocmai prin semnul lor, pe casa personalității. Nativii vor da dovadă în toată această perioadă de o capacitate extraordinară de comunicare și negociere și vor avea energia și determinarea necesare pentru a-și duce la capăt planurile financiare. Pe de altă parte, tot acum se activează și axa relațională, iar nativii își pot îmbunătăți remarcabil dialogul cu persoana iubită.
Pești
Cei născuți în zodia Pești vor avea parte de tranzitul lui Mercur prin Vărsător în sectorul subconștientului și al izolării, iar nativii vor fi tentați în toată această perioadă să se interiorizeze, să se retragă din viața socială și să înceapă un proces amplu de introspecție. Peștii vor medita la trecut și sunt sfătuiți să caute soluții pentru a depăși amintirile dureroase, triste și neplăcute, dar și obstacolele în comunicarea cu persoana iubită. Li se cere prudență în dialog deoarece, fie pot scăpa niște secrete fără voia lor, fie pot afla niște secrete care să le dea peste cap o viziune, o atitudine față de o persoană sau un context.