Miley Cyrus a publicat, duminică, pe 13 ianuarie, pe pagina de Instagram, o scrisoare emoționantă pe care i-a adresat-o iubitului ei, Liam Hemsworth, de ziua lui. Miley i-a transmis iubitului ei cât de mult îl iubește și cât prețuiește clipele petrecute cu acesta.
Miley Cyrus este foarte fericită alături de Liam Hemsworth
Liam Hemsworth a împlinit 29 de ani, duminică, iar Miley i-a scris o scrisoare emoționantă, pe care a postat-o, ulterior, pe pagina de Instagram. Iată ce i-a transmis!
„L, la mulți ani! Când te-am cunoscut, aveai 19 ani, iar acum ai 29. Mă gândeam că aș putea să împărtășesc câteva dintre lucrurile mele preferate, despre omul meu preferat, în cinstea acestei zile speciale. Felul în care mă privești, felul în care te uiți la câinii noștri, la porcii noștri, la caii noștri, pisicile noastre, la peștii noștri. Felul în care îți privești familia, pe prietenii tăi, pe străini, viața…Felul în care privești oceanul și felul în care mereu ai răbdare. Felul în care te duci mereu afară să verifici cum este vremea atunci când te întreb, în loc să îți verifici telefonul. Felul în care arăți atunci când primești veștile bune și felul în care arăți atunci când primești veștile proaste. Iubesc felul în care faci lucrurile de unul singur. Felul în care pictezi, culorile pe care le folosești, (…)
O postare distribuită de Miley Cyrus (@mileycyrus) pe
Miley a dat și câteva detalii „din casă”: (…) Îți iubesc șosetele murdare de pe podea, deoarece dacă se află acolo, asta înseamnă că ești acasă (…), iubesc să pregătim micul-dejun împreună, iubesc pentru că vorbim pe aceeași limbă, iubesc să stăm amândoi în pat și să mâncăm mâncare chinezească, după o seară de petrecere. Îmi place când mergem la petreceri și știm că toți sunt falși și să realizez că tot ce îți împărtășesc ție este real. Iubesc să am un partener de spălat pe dinți și, când imi e lene, să-mi pieptene părul. Iubesc până și faptul că îmi distrugi tricoul preferat în mașina de spălat, pentru că având un iubit (o, Doamne, aproape am uitat că ești soțul meu acum!) care spală haine e cam cel mai tare lucru din lume (…) Îți mulțumesc pentru că îmi dăruiești cele mai fericite zile din viața mea”, a scris Miley.