Frumuseţe: 7 paşi siguri către un ten mat

.

Ne dorim să strălucim când vine vorba despre păr, buze şi rochii de cocteil, dar nicidecum şi în zona T a feţei cum ni se întâmplă, din păcate, în fiecare zi. Iată câteva idei pentru un ten mat.
Cu siguranţă, şi tu iubeşti după-amiezele de vară, cu soare prietenos şi atmosferă tihnită. Până când îţi priveşti chipul în oglinda pudrierei şi vezi cum fruntea ta a căpătat un aspect lucios, iar machiajul parcă nici n-a existat. „Deşi nu s-a ajuns la un consens, pentru că nu există o metodă stan-dard de măsurare a sebumului, se pare că totuşi există variaţii sezoniere ale secreţiei de sebum, vara fiind mai abundentă,“spune dr. Andreea Tudor, medic specialist dermatolog la Dermestetica – Dermatology & Aesthetic Center (dermestetica.ro).
„În plus, din cauza faptului ca vara transpirăm  mai mult, senzaţia de piele grasă e şi mai accentuată“. Din fericire, câteva schimbări în rutina  de frumuseţe pot face diferenţa. Urmează trucurile experţilor şi vei avea un ten fără luciu dimineaţa, la prânz şi seara.

1 Spală-te corect.

În ciuda faptului că se înlătură, soluţia de spălare a feţei poate avea o mare influenţă în controlarea sebumului de sub suprafaţa pielii. O soluţie care nu face spumă, pe bază de acid salicilic, ajută la eliminarea uleiului din pori, fără a usca pielea sau a determina glandele sebacee să devină supraproductive pentru a compensa uscăciunea. Chiar şi atunci când pielea ta nu-i grasă, ar trebuie să foloseşti o soluţie de curăţare destinată acneei. Va acţiona delicat în timp ce va înlătura excesul de sebum.

2 Nu te zgârci cu FPS-ul!

Dacă ai tenul gras, poţi sări peste crema hidratantă dimineaţa, dar nu ieşi niciodată din casă fără crema cu ecran solar. Studiile arată că expunerea la razele UV elimină apa din piele, în timp ce creşte dimensiunea glandelor sebacee şi stimu-lează producţia de sebum. Cremele cu filtru solar, ce conţin mexoryl şi ingrediente minerale, precum zinc şi oxid de titaniu, protejează pielea împotriva razelor UVA şi UVB şi au beneficiul de a absorbi sebumul. Dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog la Centrul de Dermatologie Estetică Dermalife (dermalife.ro) ne sfătuieşte să aplicăm cremele cu FPS pe pielea curată, pentru a fi absorbite corect, şi să nu uităm cât contează cantitatea: dacă nu aplicăm suficientă, nu ob-
ţinem beneficii maxime (foloseşte o lingură de cremă pentru faţă). Dacă simţi o senzaţie grasă, poţi aplica deasupra o bază de machiaj matifiantă, pe bază de silicon.

3 Alege produse hidratante cu texturi uşoare.

Pentru că pielea pierde mai multă apă noaptea – chiar şi vara – cel mai bun moment pentru hidratare este înainte să te duci la culcare. Asigură-te că produsele tale au texturi lejere: dacă foloseai o cremă, schimb-o cu o emulsie, un fluid sau cu un serum hidratant, iar laptele demachiant înlocuieşte-l cu o apă micelară sau cu un gel de spălat. Iar pentu a hidrata pielea fără să capete luciu, caută produse ce conţin acid salicilic sau glicolic (minimizează secreţia de sebum), cafeină pentru îmbu-nătăţirea texturii sau niacinamide, cu efect antiinflamator.

4 Mai puţin machiaj.

„Cu cât porţi mai puţin machiaj vara, cu atât mai bine“, spune dr. Iordache. Trans-piraţia face porii şi imperfecţiunile mai vizibile şi nu se combină bine cu un fond de ten dens, rezultatul fiind o textură neuniformă şi pori blocaţi, ceea ce conduce către acnee şi exces de sebum. În schimb, dr. Iordache recomandă un produs hidratant nuanţator, ce conţine silicon. „Siliconul face ca produsul să acţioneze ca un scut, deci nu se va strecura în pori, rămânând la suprafaţă“, spune dr. Iordache. Continuă cu un fond de ten sub formă de pudră, ce are ingrediente absorbante şi micronizate, iar pielea va arăta mată, dar nu pudrată. Dacă transpiri mult, aplică pudra fără ulei mineral pentru a curăţa faţa.

5  Nu exagera cu pudra.

Poate fi tentant să aplici un strat de pudră de fiecare dată când vrei să estompezi luciul feţei, dar multiplele straturi pot crea pete. În schimb, încearcă şerveţelele matifiante – absorb excesul de sebum, fără a păta pielea, deci le poţi folosi oricât. Ca alternativă, dr. Tudor sugerează „pulverizarea cu grijă a unei ape termale pe piele, pentru un efect de împrospătare rapid. Aceasta va dispersa o parte a sebumului acumulat, fără a deranja machiajul“. Indicat ar fi ca înaintea machiajului să aplici o emulsie matifiantă pentru piele grasă. Alex Abagiu ne sfătuieşte să folosim o pensulă în locul buretelui şi să aplicăm pudra prin mişcări circulare, pentru a evita aspectul pătat al pielii.

6 Fii propria ta cosmeticiană.

Dacă-ţi vei face acasă un tratament cosmetic o dată sau de două ori pe săptămână, vei putea controla sebumul atâta timp cât foloseşti produsele care trebuie. Începe cu exfolierea săptămânală a pielii, pentru a curăţa porii, continuă cu o mască ce conţine acid salicilic exfoliant. „Măştile ce conţin aceste ingrediente scad, temporar, producţia de sebum“, spune dr. Tudor. Astfel, nu va mai fi nevoie de prea mult retuş al machiajului în timpul zilei.Dacă strălucirea tot nu se reduce sau dacă ai pielea foarte grasă, alege un peeling chimic într-un cabinet medical. Medicul va alege tipul de substanţă şi concentra-
ţia necesară. Dacă le faci acasă, rişti să-ţi produci arsuri în urma cărora pot rămâne cicatrice şi pete inestetice.

7 Vizitează-ţi medicul.

Multe cazuri de piele grasă pot fi rezolvate cu o combinaţie corectă de tratamente fără prescripţie medicală şi produse cosmetice, dar dacă nu observi îmbunătăţiri după trei-patru săptămâni, fă o vizită unui medic dermatolog. Se poate să îţi prescrie Retin-A, cu aplicare locală, ce scade producţia sebumului din glandele sebacee, tratament oral, pentru îmbunătăţirea texturii pielii, sau cu laser. În anumite cazuri, se poate avea în vedere şi tratamentul oral cu retinoizi pentru diminuarea glandelor sebacee (niciun tratament local nu poate face asta), dar aceştia pot avea anumite efecte adverse. Tocmai de aceea tratamentul se face sub supravegherea medi-cului dermatolog. În final, doctorul tău îţi poate cere, dacă este cazul, şi efectuarea unor analize pentru depistarea sindromului de ovare polichistice, o condiţie serioa-să şi comună ce creează un dezechilibru hormonal care poate determina excesul de sebum al pielii şi scalpului.

Fii atentă ce mănânci şi ce bei!

Câteva pahare de Margarita şi un bol de chipsuri picante se văd numaidecât pe tenul tău.
„Alcoolul şi mâncărurile picante dilată vasele de sânge, care sporesc sudoarea, făcând tenul mai uleios“, explică dr. Iordache, care ne sfătuieşte să ne limităm la o băutură pe noapte şi mâncare picantă doar o dată pe săptămână. Consumă alimente bogate în vitamina A, precum morcovi, pepene galben şi spanac. Acestea pot încetini producţia de sebum. (Ro-Accutane-ul – medicamentul folosit pentru a trata pielea grasă, este o formă de vitamina A.)

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton