Vremea 8 ianuarie 2019 aduce cer variabil, cu fenomene de lapoviță și ninsoare în mai multe regiuni din țară. Minimele vor fi mai ridicate decât în noaptea precedentă.
Vremea 8 ianuarie vine cu temperaturi ceva mai prietenoase decât cele din zilele precedente. Maximele se vor situa în jurul valorilor de -9 și 1 grad Celsius, iar minimele vor varia între -15 și -1 grad, conform ANM.
Vremea 8 ianuarie 2019 în țară
În Maramureș se vor semnala ninsori slabe, iar maximele vor varia între -8 și -5 grade Celsius. Nu vor fi schimbări semnificative pe timp de noapte în ceea ce privește valorile termice.
Și în Crișana va ninge astăzi, iar maximele nu vor depăși -2 grade Celsius. Minimele vor coborî până spre -8 grade.
În Banat cerul va fi variabil și se va semnala lapoviță. Maximele se vor încadra între -3 și -1 grad. Noaptea, temperaturile vor scădea până la -6/-1 grad Celsius.
În Transilvania sunt condiții de lapoviță, iar maximele vor avea valori negative de -9/-1 grad Celsius. Pe timp de noapte va fi ger puternic, iar mercurul din termometre poate scădea până spre -15 grade.
În Oltenia, maximele sevor situa în jurul valorilor de -5/1 grad Celsius, iar cerul va fi variabil. Minimele vor avea o medie de -10/-4 grade Celsius.
În Muntenia, maximele se vor încadra între -4 și 0 grade. Pe timp de noapte se va lăsa gerul, iar temperaturile vor scădea până spre -11 grade Celsius.
Și în zona Dobrogei cerul va fi variabil. Maximele vor avea în medie -4/-1 grad Celsius, iar minimele vor coborî până spre -8/-5 grade Celsius.
În Moldova sunt șanse să apară și soarele, iar maximele se vor situa între -4 și 1 grad. Totuși, pe timp de noapte valorile termice vor scădea până la -10/-6 grade Celsius.
Vremea 8 ianuarie 2019 în București
În București se anunță o zi senină. Media maximei se va situa în jurul valorii de -3 grade Celsius. Pe timp de noapte temperatura va scădea până spre -7 grade Celsius. Prognoza meteo arată o încălzire a vremii în zilele următoare, după care temperaturile vor scădea din nou.
Vremea 8 ianuarie 2019 la munte
Și la munte va fi senin pe parcursul întregii zile, dar avertizările meteo privind riscul mare de avalanșe rămâne valabil. Valorile termice se vor situa în jurul valorii de -13 grade, iar noaptea vor mai scădea câteva grade.