Am vorbit cu Anca Sina Serea despre felul în care fenomenul bullying s-a răsfrânt asupra ei în adolescență și despre cum gestionează agresiunile la care sunt expuși copiii ei.
Care este experiența ta cu bullying-ul?
Anca Sina Serea: Nu știu dacă s-a întâmplat ceva foarte concret. Comparând cu vremurile pe care copiii mei le trăiesc astăzi și generația de astăzi, bullying-ul era văzut la o scală mult mai mică. Pe mine m-a afectat într-o măsură mai mică, dar m-a afectat la nivel psihologic, trebuie să recunosc. Am fost un copil destul de complexat de faptul că eram ieșită din tiparele acelor vremuri, pentru că eram foarte înaltă și destul de slabă. Colegii mei făceau glume pe seama acestui fapt. Dar nu a fost un bullying la modul fizic sau foarte agresiv, violent, ci mai degrabă mă încolțeau din când în când și e clar că nu mă simțeam foarte bine.
Cum reacționai la aceste glume venite din partea colegilor?
Anca Sina Serea: Nu știu dacă am avut vreodată vreun moment în care să refulez sau să fiu cu adevărat furioasă, am știut întotdeauna să mă temperez și să găsesc refugiu în lectură, într-o călătorie la bunici. Încercam să-mi canalizez energia spre niște lucruri frumoase.
Care este experiența copiilor tăi cu acest fenomen?
Anca Sina Serea: Din păcate, bullyingul în România și nu doar a devenit un fenomen destul de îngrijorător. Lumea nu-l percepe ca fiind atât de grav, dar este, mai ales la nivelul unui adolescent sau al unui copil. Din păcate li s-a întâmplat și copiilor mei, care chiar dacă învață în niște structuri private, care teoretic ar trebui să fie cumva mai ferite, agresiunile se întâmplă și se întâmplă destul de frecvent. Dar eu i-am învățat să-și pună așa un fel de scut de protecție și să răspundă cu politețe, cu bunătate, și atunci când nu se mai poate să îmi tragă mie niște semnale de alarmă și profesorilor sau celor care au aceste sarcini de a disciplina sau de a ne atenționa pe noi, părinții.
Care crezi tu că ar fi niște posibile soluții pentru combaterea acestui fenomen?
Anca Sina Serea: Cred că foarte important este să ai o comunicare cu cel în care ai încredere și să nu accepți, să nu tolerezi astfel de comportamente, care uneori pot fi cu totul și cu totul nepotrivite. Profesorii și unii dintre părinți nu conștientiează aceste probleme, pentru că noi ne-am învățat cu faptul că în România “bătaia e ruptă din rai” sau pedepsele sunt cumva văzute normale și așa mai departe. Poate să mergem în școli și în grădinițe și să le explicăm copiilor că nu este potrivit și că nu este normal niciodată să fie jigniți sau să jignească sau să accepte pedepse corporale sau agresiuni. Cred că doar transmițând în mod suținut această informație, pe toate canalele, va ajunge acolo unde trebuie.