Trupa Slayer va concerta la București în cadrul ultimului turneu mondial din carieră, așa cum americanii au anunțat încă de anul trecut.
Trupa de thrash metal Slayer este una dintre cele mai apreciate din istoria acestui gen muzical și are peste 35 de ani de experiență pe scenele din toată lumea, influențând de-a lungul vremii sute de alte formații din categoria metalului.
Slayer va concerta la București în data de 10 iulie 2019, la Arenele Romane. Trupa care a reușit să vândă în aproape patru decenii de muzică peste 15 milioane de albume a mai concertat în România și în 2010 şi 2012, conform Mediafax.
Organizatorii au anunțat că biletele la concert vor fi puse în vânzare online vineri, de la ora 10, iar primele 1.000 de bucăţi au preţ special. Ulterior, acestea vor costa între 210 și 300 lei.
Membrii actuali ai formației sunt Kerry King (chitară), Tom Araya (bass si voce), Paul Bostaph (baterie) şi Gary Holt (chitară).
În cei 37 de ani de carieră, Slayer a avut aproape 3000 de concerte la nivel mondial și a câștigat numeroase premii, printre care se află și două trofee Grammy, în 2007 şi în 2008, pentru piesele „Eyes of the Insane” şi „Final Six”, ambele de pe albumul „Christ Illusion”.
Trupa a fost înființată în 1981 de Jeff Hannemann și Kerry King, mari fani ai trupelor Iron Maiden, Motorhead, Judas Priest. Li se alătură la scurt timp bateristul Dave Lombardo și basistul Tom Araya.
În 1983 aceștia realizează primul album care se numește Show no Mercy. În 2 mai 2013, trupa a suferit o pierdere enormă, odată cu moartea chitaristul Jeff Hanneman. În aprilie 2014 a fost lansat single-ul „Implode”, prima melodie lansată în 5 ani, iar în 2015 au lansat albumul de studio „Repentless”.