O fată de la țară a reușit să își deschidă o afacere de succes cu fonduri europene

.
O tânără în vârstă de 25 de ani din județul Botoșani a reușit să își deschidă o afacere de succes în satul natal. Cum vine dintr-o familie cu o situație financiară modestă, ea a apelat la fondurile europene pentru a-și pune pe picioare afacerea.

Cătălina Gherasim a reușit, cu ajutorul fondurilor europene, să își deschidă o pizzerie și gogoșerie, singurele din comună. În prezent, fata este asaltată de comenzi, iar produsele ei au devenit celebre în tot județul.

Tânăra, din satul Hulubești, comuna Pomârla, a cunoscut de-a lungul vieții greutățile financiare, însă a fost suficient de ambițioasă pentru a-și deschide o mică afacere, cu ajutorul unui proiect pe fonduri europene.

Astfel, Cătălina a reușit să își deschidă o mică patiserie, în care produce și vinde pizza, gogoși și covrigi.

Afla ce sunt covrigii si cine i-a inventat!

Am fost o singură dată la Pomârla cu treabă. Acolo am gustat pizza la o brutărie locală. Mi-a plăcut atât de mult că am adus pizza și acasă. Soției i-a plăcut atât de mult încât m-a trimis la sfârșitul săptămânii să mai aduc. Au gustat și prietenii”, a declarat un tânăr din municipiul Botoșani pentru Adevărul.

O fată de la țară a reușit să își deschidă o afacere de succes cu fonduri europene

Foto: pizza făcută de Cătălina Gherasim

Cum a pornit Cătălina afacerea

Primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelaru, a afirmat că familia fetei este foarte modestă financiar.

Cătălina trăia doar cu mama și cu sora sa. Doar ele. A pornit de la nimic. Tocmai de aceea eu o consider o poveste cu adevărat de succes”, a precizat Dumitru Chelaru.

Pentru a se întreține și pentru a-și ajuta familia, tânăra a început să lucreze imediat după ce a terminat liceul. Astfel, a ajuns să facă naveta de la Pomârla în municipiul Dorohoi, la aproximativ 20 de kilometri.

Am lucrat în domeniul alimentaţiei publice, la un restaurant-pizzerie. Şi acolo am învăţat cum să prepar pizza, am văzut cam ce se cere. Mi s-a părut rentabil şi mi-aş fi dorit să am propria mea pizzerie. Dar atunci era doar un vis nebunesc, irealizabil”, a povestit Cătălina.

După ce mai mulți ani a făcut naveta și a muncit din greu, fata a aflat de la primărie despre programul prin care se pot obține fonduri pentru deschiderea unei afaceri.

Nu știam mare lucru despre așa ceva. Credeam oricum că nu am nicio șansă. Eu, să deschid o afacere?! Mi se părea ceva de vis. Și mai ales la țară. Cui îi spuneam, râdea. Cu toate acestea m-am hotărât să încerc, doream mult să fac ceva cu adevărat pentru mine. Am apelat la un consultant, m-a ajutat și m-am trezit că am fost acceptată”, a continuat tânăra.

Nu-mi venea să cred, nu știam ce să cred, nu știam ce să fac. Mă apucase și teama, dar am zis că trebuie să încerc, mai ales că visul meu devenea realitate”, a precizat Cătălina Gherasim.

La începutul anului, tânăra a câștigat o finanțare de aproximativ 44.000 euro, bani cu care și-a cumpărat utilaje pentru brutărie și pizzerie..

Astfel, ea și-a amenajat un spațiu în satul Pomârla, în apropierea unui liceu.

M-am gândit că are vad lângă liceu, este și centrul comunei, trece lumea. Am încercat să folosesc tot ce am învățat de-a lungul timpului”, a mai spus fata.

Cătălina a angajat doi săteni care nu aveau loc de muncă, o femeie de 40 de ani și un tânăr de 20 de ani.

Pentru mine este o șansă nesperată aici la țară. Mă simt atât de bucuros când mă salută lumea pe stradă și mă întreabă: Unde te duci: Eu le răspund: la serviciu. Nu stau degeaba și câștig un salariu cinstit”, a spus unul dintre angajați.

Cătălina lucrează împreună cu angajații ei, încă de la primele ore ale dimineții.

Aceasta este singura pizzerie și gogoșerie din comună și de pe o rază de câțiva zeci de kilometri. Astfel că, clienții vin neîncetat, în special elevii, angajații de la Primărie și Poliție.

Caută oamenii de toate. Dar mai ales pizza. Și gogoșile. Nu-mi vine să cred că visul meu a devenit realitate. Aici, la țară”, a încheiat Cătălina Gherasim.

Citește și: Povestea frumoasei polițiste care dirijează circulația în Piața Victoriei din București 

Citește și: Povestea fetiței din Vaslui care merge flămândă la școală 

Sursă foto: Captură video

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton