După ce moartea actorului Toni Tecuceanu a adus zeci de mii de români în centrele de imunizare, vaccinul împotriva gripei pandemice este, din nou, controversat.
În spatele noului val de controverse stă nimeni altul decât şeful comisiei pentru sănătate a Consiliului European, doctorul german Wolfgang Wodarg, un renumit epidemiolog.
Într-un interviu acordat publicaţiei franceze L’Humanite, dr. Wodarg a lansat acuzaţii grave la adresa companiilor farmaceutice şi a autorităţilor din domeniul sănătăţii, care ar fi organizat o „psihoză” mondială doar pentru a câştiga bani.
Doctorul spune că a avut dubii încă din aprilie 2009 când, în urma alarmei venite din Mexic, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a ridicat gripa porcină la statutul de pandemie. „Cifrele erau prea mici pentru un grad de alertă atât de ridicat”, a declarat epidemiologul.
Deşi s-a vorbit foarte mult despre AH1N1 ca fiind un virus complet nou, dr. Wodarg spune că nu este cazul. „Una dintre caracteristicile gripei este aceea că se dezvoltă foarte repede cu virusuri care iau noi forme de fiecare dată, mutându-se de la o gazdă la alta – animale, oameni, etc. Nu este nimic nou în asta. Un astfel de virus gripal «nou» apare în fiecare an” a declarat medicul german.
„Este o gripă normală. Provoacă numai o zecime din decesele apărute în cazul gripei sezoniere”, a mai adăugat el.
Un alt lucru care i-a atras atenţia a fost recomandarea OMS de a face două doze de vaccin, recomandare pe care Organizaţia nu a mai făcut-o în cazul altor vaccinuri gripale, pentru că nu există nicio justitifcare ştiinţifică.
Mai mult, OMS a recomandat populaţiei să se vaccineze numai cu vaccinuri pandemice specifice. Wolfgang Wodarg crede că s-ar fi putut adăuga particule virale specifice noului virus în vaccinurile sezoniere, pentru a fi aduse la zi, aşa cum se face în fiecare an.
Dacă nu s-a întâmplat aşa este din cauză că marile companii farmaceutice au văzut în noul virus o posibilitate de câştig.
Vaccinul antigripal, extrem de periculos
Şi asta nu e tot. Dr. Wodarg crede că unele vaccinuri sunt foarte periculoase. Pentru ca vaccinul să fie gata cât mai rapid s-au folosit aditivi insufucient testaţi şi astfel, oamenii perfect sănătoşi, care s-au imunizat acum, riscă să aibă probleme pe viitor.
Acuzaţiile sale merg în special către producătorul german Novartis, al cărui vaccin a fost fabricat din celule canceroase. Tehnica clasică de obţinere a vaccinurilor constă în folosirea ouălor de găină ca mediu pentru cultivarea virusului, însă această procedura este complexă şi de durată, aşa că Novartis a apelat la o tehnică nouă.
Ei au cultivat virusul pe celule vii, în bioreactoare, procedură care întrerupe dezvoltarea normală a celulei, făcând-o să se comporte ca o celula canceroasă. Când virusul este extras din celule, este posibil să ajungă în soluţie urme ale celulei canceroase.
Aşa cum urmele de ou care ajung în vaccinurile clasice pot provoca alergii la persoanele predispuse, şi urmele de celule canceroase din vaccinul nou pot duce la cancer, spune Wolfgang Wodarg.
Din fericire, asta nu înseamnă că zecile de mii de români care s-au vaccinat zilele trecute vor face cancer. Cele spuse de medicul german nu se aplică vaccinului Cantgrip, care a fost folosit în România.
Rezumatul caracteristicilor produsului, postat pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, spune că Cantgrip este „cultivat pe ouă de găină, provenite din colectivităţi de găini sănătoase”, deci nu s-au folosit celule vii canceroase, aşa cum au făcut germanii.
Mai mult, vaccinul românesc a fost produs de Institutul Cantacuzino, care deţine şi autorizaţia de punere pe piaţă. Institutul se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar vaccinul s-a distribuit gratuit, deci, la prima vedere, nu se poate spune că vreo companie farmaceutică privată ar fi beneficiat de pe urma vaccinării populaţiei.
Rezumatul caracteristicilor produsului mai spune că vaccinul Cantgrip se adresează adulţilor şi adolescenţilor peste 16 ani, toţi având nevoie de o singură doză, administrată numai prin injectare intramusculară.
Copiii şi gravidele nu trebuie să se vaccineze
Nu este recomandată vaccinarea sugarilor şi a copiilor, iar gravidele pot fi vaccinate numai dacă este absolut necesar.
Nu se pot vaccina nici cei care au alergie la componentele vaccinului (proteine de ou şi pui, ovalbumină, neomicină şi zahăr) şi nici cei cu boli febrile severe sau infecţii acute. Imunitatea se dezvoltă în două-trei săptămâni.
Cea mai frecventă reacţie adversă este durerea la locul injectării, dar pot sa apară şi astenii, stări subfebrile, dureri de cap, ameteli şi alte simptome asemănătoare cu cele ale gripei.
În ce priveşte conţinutul de mercur al vaccinului, despre care s-a discutat în ultimele zile, trebuie spus că acesta nu reprezintă nimic neobişnuit. Multe vaccinuri, inclusiv cele pe care le-am făcut cu toţii în copilarie, conţin tiomersal, un conservant ce conţine o cantitate mică de mercur. Prospectul Cantgrip menţionează că este posibil sa apară reacţii adverse la persoanele cu sensibilitate la acest compus, însă nimic mai mult.
Deşi tiomersalul este o substanţă controversată, mulţi punând pe seama ei cazurile de autism, autorităţile din domeniul sănătăţii susţin că vaccinurile ce conţin mercur nu reprezintă un pericol.