Home > Divertisment > Ce vedem în weekend la TV. Recomandări TV Mania
Ce vedem în weekend la TV. Recomandări TV Mania
.
HBO difuzează duminică seară, în premieră, „Marea mahmureală 2”. Mai merită să staţi în faţa micilor ecrane şi pentru filmele mai puţin comerciale, cum ar fi „Coriolanus” de la HBO. Dar să le luăm pe rând: Sfârşitul jocului La sfârşitul anilor ’80, în Africa de Sud, istoria aduce la masa discuţiilor personaje total diferite: rezultatul este căderea regimului apartheid. Film cu nominalizări la Emmy şi Globurile de Aur, cu o distribuţie strălucită: William Hurt, Jonny Lee Miller, Chiwetel Ejiofer. Vineri, TVR 1, 21.10
NCIS: Anchetă militară Primul episod din sezonul 7 este programat de la această oră. Tony, McGee şi Abby află că Ziva a fost într-o misiune foarte periculoasă. Echipa lui Gibbs se implică în cazul a trei puşcaşi marini ucişi la o petrecere a burlacilor. Vineri, Prima, 22.00
Coriolan Pentru primul său film ca regizor, Ralph Fiennes a ales o piesă a lui Shakespeare, pe care a transpus-o într-o lume modernă. Fiennes este Coriolanus, Vanessa Redgrave este mama lui, iar Gerard Butler duşmanul de-o viaţă cu care se aliază ca să se răzbune. Vineri, HBO, 22.50
Mumia Primul film al seriei (şi cel mai bun, după unele păreri). În anii ’20, în Egipt, o englezoaică (Rachel Weisz) pasionată de arheologie îl trezeşte la viaţă din greşeală pe Imhotep, un preot mumificat de viu cu mii de ani în urmă. Urmează o serie de aventuri captivante, în care frumoasa are noroc cu un american (Brendan Fraser). Sâmbătă, Digi Film, 20.00
Vicepreşedinta Ultimul episod din primul sezon. Pentru rolul ei, Julia Louis Dreyfuss a primit recent un Emmy, la gala din 23 septembrie. Sâmbătă, HBO, 20.00 Marea mahmureală 2 Mai e nevoie de vreo prezentare?! Gaşca nebună – Bradley Cooper, Zach Galifianakis, Justin Bartha şi Ed Helms – pleacă în Thailada. Ce urmează e de poveste! Duminică, HBO, 20.00