Chrissy Teigen, soția lui John Legend, și-a mâncat placenta pentru a preveni depresia postnatală. Însă medicii o contrazic și susțin că acest lucru nu previne depresia.
Fostul model în vârstă de 32 de ani, care a născut anul acesta cel de al doilea copil al cuplului, a declarat pentru CBS că s-a simțit mult mai fericită de data aceasta și pune starea sa pe seama faptului că și-a mâncat organul.
Nu este prima vedetă care spune acest lucru. Kim și Kourtney Kardashian, Ketherine Heigl, Alicia Silverstone, Nikki Reed și Blac Chyna fac parte din grupul celebrităților care recomandă consumarea placentei după naștere.
Totuși, oamenii de știință insistă că nu există nicio dovadă care să susțină aceste afirmații și că există multe riscuri.
Centrul de Control și Prevenție al Bolilor a făcut public un raport care a dezvăluit faptul că un nou născut a dezvoltat o otrăvire a sângelui, preluată de la mama sa când aceasta a luat medicamente contaminate cu o bacterie.
Câteva săptămâni mai târziu, cercetătorii de la Universitatea din nevada, Las Vegas, au publicat un studiu arătând că mâncarea placentei nu are absolut niciun impact asupra sănătății mintale a mamei.
Oamenii de știință de la Universitatea din Nevada au analizat 12 femei care au luat pastile cu placentă și alte 15 cărora li s-a administrat placebo după ce au născut.
Rezultatele au arătat că acele capsule cu placentă nu au scăzut riscul mamei de a suferi de depresie postnatală.