Keo și Misty și-au botezat fetița în mare secret. Cei doi artiști au preferat ca micuța să fie creștinată departe de ochii curioșilor, locația aleasă având o însemnătate deosebită pentru părinți.
Keo și Misty au ținut secretă nu doar sarcina, ci și nașterea micuței, iar botezul era de așteptat să fie unul intim. Evenimentul a avut loc la începutul lunii august, în biserica în care și Keo, la rândul său, a fost botezat, iar numele ales de părinți a fost Arya: „Arya, Arya… Să ştii că a fost foarte frumos, am dorit să facem acest lucru un pic departe de ochii lumii. Am botezat-o la Sibiu, în biserica în care am fost şi eu botezat. A fost un preot foarte drăguţ, finuţ, Arya s-a simţit foarte bine, avea chef de joacă, ea mai voia în apă. A fost foarte ok, e dulce foc şi sunt înnebunit după ea. Am făcut botezul la începutul lunii august„ – a dezvăluit Keo într-o emisiune TV.
Misty și Keo și-au început povestea de iubire încă de pe vremea în care artistul se afla într-o relație cu Andreea Bălan. Dacă la început a fost o legătură neasumată, iată că aceasta s-a transformat într-o adevărată relație și cei doi au decis să meargă mai departe împreună și să devină părinți.
Keo a debutat în cariera muzicală cu piesa “Azi vii, mâine pleci”, piesă care a ajuns pe locul întâi în topurile MTV în doar 3 săptămâni. La începutul lunii, artistul a lansat o nouă melodie, “Fraier”.