Cum facem față emoțiilor primei zile de școală

07.09.2018, 06:55.

Luna septembrie este o lună specială pentru anumite perechi de părinți-copii. Începerea școlii nu înseamnă doar o schimbare de program, ci și o schimbare majoră în modul în care copilul va primi educație. Psihoterapeutul Ana Pantazescu-Ana iti spune cum să faci față, alături de copilul tău, emoțiilor primei zile de școală.

Este normal ca părinți să ne vină în minte lucruri de genul: “Oare se va descurca? Își va face prieteni? Se va integra în grup? Va avea noroc de o învățătoare bună?” Toate grijile sunt absolut normale! Uneori însă, emoțiile ne copleșesc, și uităm că am mai trecut odată prin așa ceva, și că am trecut cu bine, și anume prima zi de grădiniță. Ceea ce este mai pregnant pentru noi părinții este de fapt trecerea timpului. Copiii noștri ies de sub autoritatea celor 7 ani de acasă, și ajung la școală, unde vor începe să învețe exact acele lucruri care noi nu îi putem învață, cel puțin teoretic din cauza lipsei vădită de timp; de unde poate și un sentiment de eliberare pentru sarcinile zilnice.
Trebuie menționat faptul că toate fricile noastre în legătură cu această zi, au legătură de fapt cu noi, și cum percepem noi despărțirea de copil. Dacă suntem mai protector cu el, vom avea tendința de a-i povești, poate, cum era la școală pentru noi, cum anume făceam față fiecărei zile, cu scopul de a-l pregăti pentru orice. Nu înseamnă că este ceva rău, și într-adevăr, într-o anume măsură este indicat să îi spunem clasicele: ”Nu vorbi cu străinii. Dacă nu ajung la timp, spune-i doamnei să mă aștepte.”, și altele de acest fel.
Este indicat să fim atenți la ce proiectăm pe copilul nostru, pentru că el este o persoană diferită de noi, și nevoile sale nu sunt, și nu vor fi aceleași, cu cele pe care le-am avut noi când am început școala.
Dacă noi am avut o perioada grea și lungă de acomodare, nu înseamnă că așa va fi și pentru copil. Cel mai bine ar fi să îi spunem din timp că va începe școala, că nu se va mai duce la grădiniță, și că acolo, vor fi alți copii cu care să se joace și să își facă noi prieteni.
Referitor la copii, și cei mici au emoțiile lor, și deși sunt mici, ale lor sunt mai mari. Gândiți-va doar la modul în care se schimbă practic rutina zilnică față de grădiniță. Va avea ore, între ore vor exista pauze de cinci sau zece minute, și nu vor mai avea perioade de învățat lucruri noi, joacă, masă de prânz și somn!

Durează până se vor acomoda chiar și cu nouă clasa, cu băncile, cu noii colegi, cu doamna învățătoare, și cu toate acestea se întâlnește încă din prima zi de școală. Nu mai vorbesc de sistemul de notare și existența unor manuale pe care trebuie să le care singuri într-un ghiozdan, și așa, mare pentru ei!
Cel mai mai mult pe copii îi sperie necunoscutul, ei având nevoie de predictibilitate. Ce înseamnă asta? Să știe la ce să se aștepte de la școală. Să le spunem că vor avea ore în care vor învăța doar despre un anumit lucru, de exemplu matematică, să scrie, să facă sport, etc. Că vor avea pentru fiecare materie un caiet și o carte, că vor avea ocazia în fiecare zi să descopere un lucru nou. Este foarte important să le subliniem importanța descoperirii! Le hrănește nevoia de cunoaștere, cea care îi impulsionează să se ducă singuri să deschidă cartea și să întrebe: “De ce?”
Că tot am ajuns la această întrebare pe care în mod obsesiv o puneau la vârsta de trei ani, să le răspundem la orice dubiu pe care îl au, și să îi ascultăm oricând despre emoțiile primei zile de școală.
A-i asculta înseamnă să fii acolo pentru ei, și fizic, și emoțional, să fii disponibil. Așa încât, dacă cel mic are întrebări, lasă tot ce ai de făcut în acel moment, și pune-te lângă el, la înălțimea lui, și răspunde-i. Nevoia lui/ei atunci este să fie ascultat/ă și liniștit/ă, adică să se simtă în siguranță.
Se poate întâmpla ca în prima zi de școală, deși am parcurs toți pașii cum trebuie, să nu vrea să rămână în clasă după ce sună clopoțelul, și să vrea să vină cu noi acasă. Ce facem atunci?
Așteptăm să se liniștească și să spună de ce anume îi este teamă. Doar după ce este linștit, asta în cazul în care plânge, periodă în care nu facem altceva decât să ținem copilul în brațe, dacă ne da voie, abia după, îi putem spune ceva de genul: “Am auzit ce ai spus, și că îți este teamă, și că nu vrei să rămâi. Nici mie nu îmi plac locurile noi uneori. Știu totuși, că dacă nu rămâi, nu vei mai apuca să faci toate acele lucruri frumose despre care am vorbit, mai ții minte?”.
Abia atunci îi reamintim tot ce am discutat cu el până să înceapă școală, și putem să introducem și o reacție bună pe care a avut-o în legătură cu ceva care i-a plăcut, sau a zis că abia așteaptă să se ducă la școală pentru asta.
Este mult mai ușor să îi obținem cooperarea dacă argumentul vine chiar de la copil! Deci, să avem grijă ca teamă noastră să nu fie și a lor, să le acultam pe ale lor. Să le povestim în mare ce înseamnă școala, îndeplinindu-le astfel nevoia de predictibilitate și siguranță. Când au întrebări să le răspundem la ele, și să fim disponibili atât fizic, cât și emoțional. Și să nu uităm că o îmbrățișare face mai mult decât orice sfat dintr-o poziție de adult!

Foto: Pixabay