Roxana Nemeș este singură de la începutul anului. Frumoasa blondină a declarat că se simte foarte bine așa și a ajuns în punctul în care știe ce vrea de la un bărbat.
Roxana Nemeș a avut parte de două relații destul de controversate. Prima a fost cu Radu Groza, cel care îi era și manager și de care s-a despărțit cu mare scandal, și ultima, se pare, încheiată la începutul acestui an, cea cu Ionuț Bârsan, fiul unui patron de service, de profesie mecanic auto. Conform presei, acesta ar fi fost destul de violent cu artista, ba chiar ar fi lovit-o în public, mai exact într-un taxi, imediat ce au ieșit dintr-un club bucureștean în luna februarie a acestui an.
Roxana Nemeș este, din nou, singură, și pare să nu regrete deloc această decizie: „Sunt foarte bine așa cum sunt. Tot timpul prima întrebare e legată de măritiș. Este un pas foarte important, iar în momentul în care o să aleg, o să hotărâm atunci când simțim că e ce trebuie pentru un viitor împreună. Acum sunt singură. M-am despărțit de iubitul meu la începutul anului. Am avut nevoie de momentul meu, eu cu mine. M-a ajutat perioada asta. Eu zic că știu ce vreau”, – a afirmat artista la emisiunea Vorbește lumea de la Pro Tv.
Totodată, Roxana Nemeș a dezvăluit care sunt calitățile pe care le apreciază la un bărbat: „Bărbatul ideal nu știu cum arată, nu caut în momentul ăsta. Chiar îmi priește perioada asta. Pretendenți au existat tot timpul. Când vine cine trebuie să vină e perfect. Nu mi-am propus să fie rupt din soare, mie îmi plac bărbații deștepți… Încă mă simt tânără, mie-e foarte bine așa. Sunt foarte mulțumită de alegerea pe care am făcut-o. Mă împlinește foarte mult ceea ce fac. Faptul că am oameni frumoși pe lângă mine, fanii, e cel mai frumos sentiment”.