Connect-R continuă să-și uimească fanii și să facă schimbări radicale în viața sa. După ce a anunțat că a divorțat de Misha, mama fetiței sale, Maya, și că divorțul s-a produs în urmă cu un an, iată că acum vine cu o schimbare radicală de imagine.
Connect-R, în vârstă de 36 de ani, s-a săturat de look-ul pe care l-a purtat în ultimii ani și a decis să-și reîmprospăteze imaginea, astfel că și-a ras complet barba: „S-a dat zvon în mahala, Ileană, Ileană! Că a plecat barba mea, măi, Ilenuța mea!”, – a scris Connect-R pe pagina sa de Instagram, alături de fotografia în care se mândrește cu noua înfățișare.
Ei bine, cu toate că părerile fanilor au fost împărțite, unii apreciindu-i noul look, alții criticându-l pentru alegerea făcută, toți au fost de acord că schimbarea îl întinerește vizibil, ba chiar un internaut i-a zis că a scăpat nu doar de barbă, ci și de 10 ani de pe chip. Având în vedere că și Romică Țociu a fost nevoit să-și dea jos mustața deja consacrată pentru participarea la emisiunea „Te cunosc de undeva”, care va începe din 8 septembrie la Antena 1, putem să sperăm că și această schimbare neașteptată de imagine a lui Connect-R are legătură întocmai cu participarea sa la showul de televiziune, iar ulterior va reveni la look-ul masculin care îl caracterizează de minune.
Connect-R, pe numele real Ștefan Mihalache, și Mihaela Sotrocan, pe numele de scenă Misha, în vârstă de 27 de ani, s-au căsătorit civil în 2013, iar un an mai târziu au ajuns în fața altarului. La doar 4 ani de la fericitul eveniment, cei doi artiști au semnat în mare secret actele de divorț, însă au rămas în relații foarte bune de dragul fetiței pe care o au împreună.