Monica Anghel a slăbit 30 kilograme în doar 10 luni. Vezi ce dietă a urmat FOTO

.
Monica Anghel a reușit să slăbească 30 de kilograme în doar 10 luni, fiind aproape de nerecunoscut. Cu ajutorul unei diete și a sportului, cântăreața a ajuns să poarte mărimea S la haine.

Săptămâna trecută, artista a susținut un concert la Pitești, unde fanii au rămas uimiți de felul în care arată Monica acum.

Vedeta se afișează acum cu haine mulate pe corp, lucru care înainte nu se întâmpla.

Am slăbit 30 kg. Am intrat în acest program, Good Life, de pe 1 octombrie 2017. Sunt monitorizată săptămânal de un nutriţionist, kinetoterapeut, fizioterapeut şi psiholog. Îmi fac analizele din 3 în 3 luni. Ultima dată mi-a ieşit ureea mare la analize şi atunci medicul nutriţionist mi-a spus să reduc consumul de carne. Mi-a zis să ţin două zile de post pe săptămână. Am avut o mare voinţă şi iată că se poate. În paralel, fac şi sport. Nutriţionistul meu este Andreea Şuvoială, ea se ocupă de mine şi îmi spune ce trebuie să mănânc, ce trebuie să scot din alimentaţie, fie să adaug, sigur, pe baza analizelor, după cum spuneam. Sunt matinală, dintotdeauna am fost aşa. Merg în fiecare dimineaţă la ora 7 la kinetoterapie la medicul Adrian Însurăţelu şi la fizioterapie, la doamna doctor Ionela Preda. Şedinţele de psihologie le fac la medicul Violeta Kaparaliotis”, a afirmat Monica Anghel pentru Click.

Monica Anghel a slăbit 30 kilograme în doar 10 luni. Vezi ce dietă a urmat FOTO

Foto: Facebook

Vedeta a dezvăluit că mănâncă sănătos și respectă cu scrictețe regimul, fără a se înfometa.

Dimineața, la prima oră, mănânc o omletă cu semințe de chia, fără prea mult ulei. Pe la 10:00 mănânc 10-15 migdale sau nuci. La 12:00 servesc o ciorbiță de legume, dar fără pâine. A fost alegerea mea să renunț la pâine. Sunt multe mese, e totul foarte sănătos”, a explicat Monica Anghel.

Citește și: Fetele de la LikeOne s-au despărțit, după trei ani de colaborare

Citește și: Actorul Cristi Iacob va face parte din juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton