Un român este eroul principal al unei povești încâlcite care ține primele pagini ale tabloidelor din Marea Britanie. El a fost dat în judecată de o femeie cu 37 de ani mai în vârstă, pe care ar fi păcălit-o, luându-i cel puțin 500.000 de lire. Femeia, pe nume Christiane, este divorțată și are un băiat.
Ea se declară rușinată de faptul că s-a lăsat păcălită astfel și spune că l-a considerat iubitul ei.
Tânărul Cristian Mihalea susține, însă, că el este victima și că femeia l-ar fi înșelat cu un bărbat și mai tânăr decât el.
Cei doi s-au cunoscut într-un restaurant de lux din Londra, au făcut schimb de numere de telefon și la scurt timp au început să se vadă. Însă Cristian a început imediat să-i ceară bani iubitei sale. El nu lucra, avea doar o dubiță și nu își permite să-și plătească nici măcar chiria. Mai întâi, Christiane i-a făcut cadou 700 de lire. Apoi, românului i s-a stricat mașina, așa că iubita lui i-a dat 20.000 de lire ca să-și ia una nouă.
Câteva luni mai târziu, Cristian i-a spus femeii că tatăl lui suferă de cancer și are nevoie de bani pentru o operație complicată. El ar fi primit, astfel, încă 160.000 de lire.
Până la urmă, milionare i-ar fi dat lui Cristian și 500.000 de lire pentru a cumpăra o casă în Londra. Casa ar fi urma să fie proprietatea ei, dar iubitul ar fi locuit în ea până își găsea un loc de muncă. După ce s-a văzut cu banii în mână, românul a anunțat-o pe femeie că vila pe care voia să o cumpere nu mai era disponibilă.
Relația celor doi s-a încheiat atunci când Cristian a decis să se întoarcă în România. Femeia i-a reproșat că nu se mai văd atât de des, iar el i-a închis telefonul în nas.