Londra, 2018: show aviatic spectaculos, urmărit din balcon de familia regală

.
Aviația Regală Britanică a sărbătorit 100 de ani de la înființare printr-un show aviatic de excepție. Familia regală a urmărit spectacolul de la balconul Palatului Buckingham.

După ceremonia religioasă de la Westminster Abbey și parada ce a avut loc pe străzile Londrei, în jur de 100 de avioane au zburat deasupra Palatului Buckingham, sub privirile a 70.000 de localnici, turişti din public și, bineînțeles, membrii familiei regale.

parada 100 de ani de la infiintarea Aviatiei Regale Britanice

22 de avioane de luptă Typhoon au scris pe cer numărul 100, pentru a marca centenarul RAF (Royal Air Force).

Lângă Regina Elisabeta, în plan secund, au stat prințul Harry și Meghan Markle, aceasta fiind cea de-a doua apariției a Ducesei de Sussex în balconul regal, după tradiționala Paradă “Trooping the Colour”, spectacol organizat anual pentru a aniversa ziua Majestății Sale. Meghan a avut și de această o apariție rafinată, într-o rochie neagră, marca Dior.

meghan markle si regina elisabeta

Chiar dacă a anunțat că intră în concediu de maternitate și nu se va ocupa până în toamnă de îndatoririle regale, Kate Middleton a fost prezentă la aniversarea Royal Air Force. Ea a rămas fidelă designerului Alexander McQueen, alegând o rochie simplă, elegantă, într-o nuanță de bleu deschis. Diferența a făcut-o accesoriul pe care soția prințului William l-a purtat, broșa cu diamante Dacre, o distincție primită odată cu numirea ei drept Comandant de Onoare al Forțelor Aeriene Regale în locul prințului Filip, în 2015.

kate middleton

Citește și:

Prințesa Charlotte, comentariu pertinent în fața fotografilor

Scrisoarea lui Meghan Markle pentru o colegă de clasă

Sursă foto: northfoto.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton