Zara și Mike Tindall și-au numit fetița nou-născută Lena Elizabeth, nume ce se dorește a fi un tribut adus străbunicii sale, Regina Elizabeth a Marii Britanii, a anunțat purtătorul de cuvânt al cuplului.
Bebelușul este al doilea copil al nepoatei reginei Elizabeth a II-a, al patrulea nepot al Prințesei Anne și al șaptelea strănepot al Reginei și al ducelui de Edinburgh, notează The Sun.
Micuța Lena Elizabeth este a 18-a în linia de succesiune la tron.
Palatul Buckingham a anunțat, prin intermediul unui comunicat, după nașterea bebelușului săptămâna trecută că ”Regina, Ducele de Edinburgh, Prințesa Regală Anne, Căpitanul Mark Phillips și părinții lui Mike, Domnul Philip și Doamna Linda Tindall, au fost informați și sunt încântați de aceste vești”.
Zara și Mike s-au cunoscut în anul 2003, Prințul Harry fiind cel care i-a adus împreună. În anul 2010, ei și-au anunțat logodna și s-au căsătorit pe 30 iulie 2011. Primul loc copil, Mia, s-a născut în ianuarie 2014. Zara a pierdut o sarcină în 2016, la câteva săptămâni din momentul în care a anunțat că va avea un al doilea copil.