Simona Halep a sosit astăzi în țară aducând cu ea și marele trofeu câștigat în Franța. Trofeul Roland Garros se întoarce în România după 40 de ani și Simona, iată, devine acum cel mai iubit român.
Simona Halep a oferit primele sale declarații pe aeroportul Henri Coandă: „Mă bucur că sunteți aici alături de mine pentru a ne bucura de trofeu. Nu e el prea mare, dar e foarte important. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus câte o cărămidă la această performanță, familiei mele, dar și tuturor fanilor. Oriunde mă duc în lume am parte de o atmosferă foarte frumoasă. Cred că sunt jucătoarea care are parte de cei mai mulți suporteri la toate meciurile. Acest trofeu este și al meu, și al României. Aici am crescut, aici m-am antrenat și aici am ajuns campioană la Roland Garros. După ce am terminat meciul, organizatorii mi-au spus că niciodată nu s-a întâmplat în istoria Roland Garros ca imnul unei țări să fie cântat de o arenă întreagă. (…) Este cel mai frumos moment al vieții mele. Am început să învăț să fiu la cel mai înalt nivel al meu în tenis. Am încercat să iau pozitiv tot ceea ce mi s-a transmis. Am simțit publicul francez foarte apropiat de mine, nu doar în finală, ci pe tot parcursul turneului. Cele trei finale pierdute m-au ajutat să câștig acum. Am lucrat mult pe parte mentală, să-mi accept emoțiile și să le transform într-o armă.„
Simona Halep a fost întrebată și de viața personală, dacă se gândește să devină mamă, iar tenismena a răspuns cu umor: „Vreau să am copii, chiar mai mulți, dar momentan voi continua să joc tenis. Nu mi-am fixat încă niciun obiectiv, aș vrea să-l punem împreună. Dacă voi fi sănătoasă, mă duc cu cea mai mare plăcere la Olimpiadă. E ceva deosebit. Eu voi prezenta trofeul oriunde, n-am nicio problemă. Nu mă simt foarte obosită. Am fost bine pregătită fizic pentru acest turneu. Îmi voi lua vacanță câteva zile, apoi voi reveni pe iarbă. (…) Sper ca acest trofeu să aibă o greutate pentru persoanele care sunt în conducerea țării. Mi-aș dori să avem o arenă frumoasă de tenis și acești copii să crească într-un mediu frumos.”