Florin Busuioc este îndrăgit de o țară întreagă, indiferent dacă veștile despre vreme sunt bune sau nu. Prezentatorul buletinului meteo de la Pro Tv are, însă, o viață personală destul de controversată.
Florin Busuioc, în vârstă de 55 de ani, are un fiu secret pe care l-a abandonat în copilărie și despre care a refuzat să vorbească ani de zile. În 1991, carismaticul actor, căci aceasta este meseria sa de bază, s-a căsătorit cu Marieta, o asistentă medicală din Târgul Mureș, iar în același an s-a născut primul și singurul său băiat, pe nume Florin Jr., astăzi în vârstă de 27 de ani. Mutat la București cu locul de muncă, Florin și-a refăcut viața și în 2008 abia a divorțat, atunci fiind, se pare, prima și ultima oară când și-a văzut băiatul, mulțumindu-se doar să-i plătească pensie alimentară.
“M-am însurat când eram la Piatra Neamț. Nu știu ce mi-a venit atunci, m-am îndrăgostit, m-am însurat, am făcut copil, m-am speriat și am fugit. Mi-a părut rău, sigur că da. Mă urmărește și acum gestul acesta. Chiar am o problemă cu mine legată de povestea asta” – povestea în trecut Florin Busuioc.
Fiul lui Florin Busuioc alături de mama sa, Marieta, prima soție
Florin Busuioc Jr. a susținut în repetate rânduri că și-a iertat tatăl, chiar dacă acesta l-a renegat: “Mi-a spus să nu-l mai caut niciodată. Am fost pe la mai multe şcoli, aveam absenţe, pierdeam vremea prin baruri, dar într-un astfel de loc am găsit sursa de inspiraţie pentru muzica hip-hop pe care o interpretez. Am şi o trupă alături de care cânt la evenimente. Până la urmă, voi putea spune că o să reușesc singur în cariera muzicală”. – mărturisea în trecut fiul lui Florin Busuioc, caer acum lucrează ca asistent medical.
Iată că de curând acesta și-a văzut o parte din vis îndeplinit când a scos o piesă în care muza i-a fost întocmai cel ce i-a dat viață și l-a abandonat. Melodia se numește ”Tată, de ce?” , iar versurile copleșitoare sunt un mesaj clar transmis către Florin Busuioc: “Asta e lumea mea/ E conturata prin durere/ Se putea evita/ Atata timp cat si tie iti pasa. Se poate repara doar daca vom incerca. Nu am intrebari, asa cum te-ai astepta/ Stiu, te-ai speriat si ti-ai luat talpasita/ Ai crezut ca timpul le va rezolva(…) Ai plecat când aveam nevoie/ Te-ai îndepărtat/ Poate înțelegeam dacă ai fi explicat/ Zici că nu ești de vină/ Dar atunci, de ce ai plecat?”. Finalul piesei este cât se poate de dur și Florin Jr. îi aduce o acuzație gravă tatălui său: “De ce să nu-i faci pe plac lui bunicu’? / Lumea-i mică și se zice,/ Că omu’ chiar voia să mă cunoască în ultima lui clipă.”
La câțiva ani de la divorț, Florin Busuioc s-a recăsătorit cu Liliana, actriță de meserie, împreună cu care are două fete: pe Natalie, în vârstă de 14 ani, și pe Catinca, de 9 ani.