5% dintre femeile internate anul trecut la spitalul de psihiatrie din Iaşi, cu forme severe de depresie, au lucrat în Italia şi au îngrijit oameni în vârstă și copii cu probleme de sănătate.
Migrația este un fenomen social care afectează femeile plecate la muncă în străinătate și le cauzează, în timp, afecțiuni și tulburări psihice. Limba necunoscută, ţara străină, slujba stresantă, singurătatea, nesiguranța serviciului și a locuinței sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă femeile care muncesc în afara țării, iar la acestea se adaugă dorul de casă, de copii și de soț.
”În anul 2017, aproape 5% dintre pacientele internate la Institutul Socola s-au întors din Italia cu simptome psihiatrice ce au necesitat tratament de specialitate. Italia este una dintre destinaţiile preferate de româncele plecate la muncă după 1989, iar serviciul lor a implicat de cele mai multe ori îngrijirea bătrânilor cu tulburări neurologice şi psihice, activitate care în mod normal necesită o pregătire de specialitate. Îngrijirea acestor bătrâni implică multe ore de muncă şi chiar supraveghere permanentă în cazurile celor imobilizaţi la pat. Multe dintre femeile plecate în străinătate nu au un program clar de muncă, nu au contract de muncă. Toate aceste condiţii, în timp, generează surmenaj şi suprasolicitare.”, a relatat dr. Petronela Nechita, medic specialist psihiatru al institutului, pentru Agerpress.
Sindromul Italia este un fenomen medico-social care înglobează tulburările psihice de care suferă atât femeile plecate la muncă în străinătate, cât și familiile extinse ale acestora. Medicii îl aseamănă cu sindromul „burnout“ (sindromul epuizării profesionale), însă avertizează că multe dintre femeile care au lucrat în Italia au început să se întoarcă și cu psihoze: “Simptomele psihozelor pot fi mult mai severe – idei delirante de urmărire şi prejudiciu, de persecuţie sau halucinaţii auditive complexe, halucinaţii vizuale. Tratamentul poate să cuprindă antidepresive, în situaţiile în care pacientele au simptome depresive, sau antipsihotice, în acele cazuri în care simptomatologia este mai severă. Perioada de tratament poate fi de la 6 luni până la un an sau chiar mai mult, uneori toată viaţa. În funcţie de momentul debutului, tipul de tulburare şi numărul de recăderi, putem vorbi la unele paciente de vindecare, iar la alte paciente doar de o ameliorare a simptomatologiei.”, a mai adăugat dr. Petronela Nechita. Medicul susţine că fenomenul este în creştere şi, din nefericire, multe femei, după ce urmează o perioadă de tratament, se reîntorc în Italia, în acelaşi mediu şi condiţii de muncă.
Liliana Nechita (Angheluţă) s-a născut în 1968 şi lucrează de peste zece ani în Italia. În 2013 a publicat, prin intermediul revistei Avantaje, testimonialul Exodul mamelor, care a stat la baza documentarului cu acelaşi nume, iar în 2014 i-a apărut la Humanitas volumul Cireșe amare. Cartea este formată din aproape 200 de scrisori mici, care documentează drama românilor plecaţi la muncă în Italia: „Cum să le spui copiilor că ți-e greu? Am văzut oameni în marile canale din Roma, în niște conducte uriașe. Dorm înșirați unul lângă altul, trimit bani în țară pentru că ziua muncesc ca zidari, dar niciunul nu spune acasă cum trăiește. Pe mine copiii mă întrebau: „Ce faci, mamă? Muncești?” Eu le răspundeam că sunt bine și că e frumos. Cred că asta-i marea spaimă a celui plecat. Trăiești într-o lume închegată, cu vecini, cunoscuți, profesori ai copiilor tăi, vânzătoare care te cunosc și care-ți știu gusturile, ești un univers printre ele. Deodată ești un nimeni. Ca un copil de un an pierdut de părinți. Acasă ești un sărac printre alții. Aici nu exiști. Muncind la negru, așa cum fac majoritatea, nu exiști. Am stat în Roma trei săptămâni. Voiam doar să muncesc. Locuiam cu o algeriancă într-un apartament mai mic decât se poate închipui. Toți spuneau cu detașare: „Ai avut noroc! Toți, când vin aici, dorm în copac.”. Mă temeam. Plecam în fiecare dimineață pe străzi, cu încrederea că voi găsi de muncă. Citeam toate afișele de pe stâlpi, toate anunțurile. Deduceam cam ce spun pentru că nu știam decât lavoro. Acum, în Roma, socoteam dacă pot cumpăra câteva felii de pâine cu 50 de cenți sau dacă să-mi iau o pungă de paste cu 30 de cenți.”( Scrisoarea 7, Cireșe Amare)
Fenomenul migraţiei forţei de muncă din România devine din ce în ce mai îngrijorător și o plasează pe locul 2 în lume după Siria. Conform unui studiu realizat de Organizația Salvați Copiii România, peste 4 milioane de români au luat drumul stăinătății în cautarea unui trai mai bun, în ultimii zece ani, și aproximativ 250.000 de copii cresc în lipsa unui părinte sau a ambilor părinți, plecați să muncească în străinătate.