Avocatul lui Morgan Freeman cere CNN retragerea articolului incriminator la adresa actorului

.
Avocatul actorului Morgan Freeman a cerut postului CNN să își ceară scuze și să retracteze articolul publicat pe 24 mai în care actorul este acuzat de hărțuire sexuală.

Robert M. Schwartz, avocat al lui Freeman, pretinde, într-o scrisoare adresată președintelui CNN Jeff Zucker, că articolul în care opt femei îl acuză pe actor de hărțuire sexuală și comportament nepotrivit a fost „folosit pentru a-l ataca pe nedrept”. Acesta susține că articolul este „tendențios, fals interpretat, neglijent și îi lipsește un control editorial și este o dovadp de neprofesionalism în jurnalism”, notează Variety.

Citește și: Morgan Freeman, mesaj emoționat după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală

Avocatul susține că una dintre autoarele articolului, Chloe Melas, „a atras în capcană și a potrivit” martori și victime pentru a-l acuza pe Morgan Freeman, fiind motivată de experiențe personale.

Melas a afirmat că a fost hărţuită de actor în timpul unui interviu pentru rubrica “Going in Style” la acea vreme. Freeman i-ar fi spus reporteriţei însărcinate că era „tocmai bună” şi că a făcut comentarii legate de corpul ei.

Problema cu poziţia doamnei Melas, care a înveninat tot ce ea şi CNN au făcut ulterior, este că versiunea ei de interviu este falsă. Ea şi-a imaginat că domnul Freeman a spus sau a făcut ceva care ar fi hărţuit-o. Însă, există dovezi substanţiale că doamna Melas şi-a imaginat un incident sau a exagerat o remarcă nevinovată, care să-i ofere motive să îl afecteze mult pe domnul Freeman, aşa cum a făcut-o şi CNN”, a scris Schawarts.

În scrisoarea sa, avocatul Schwartz a precizat că o investigaţie internă a Warner Bros. nu a găsit nimic incriminator. Atât Warner Bros. cât şi CNN aparţin de compania Time Warner.

Citește și: Motivul pentru care Morgan Freeman poartă mereu un cercel în ureche

CNN a dezvăluit joi acuzaţiile mai multor femei la adresa lui Morgan Freeman – hărţuire sexuală şi comportament indecent. El a negat, în aceaşi zi, spunând că „oricine mă cunoaşte sau a lucrat cu mine ştie că nu sunt o persoană care ar jigni intenţionat sau care ar face cu bună ştiinţă pe cineva să se simtă stânjenit”.

Actorul a cerut să fie iertat de oricine s-a simţit nerespectat sau inconfortabil, aceasta nefiind intenţia sa.

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton