În perioada 3 –13 septembrie 2012, la Clubul Ţăranului ( Muzeul Ţăranului Român) putem să fim cu capul în nori…ne plouă cu teatru! Aflat la cea de a V-a editie UNDERCLOUD, festival de teatru independent, pune in scena 21 de spectacole, cele mai bune productii din stagiunea prezenta a teatrelor independente din Bucuresti. In fiecare seara, de la ora 19.00 si 21:00 “sfidam gravitatia”!
Anul acesta este prima editie – concurs si este primul an cand Festivalul are un Presedinte Onorific in persoana binecunoscutului regizor Andrei Serban.
Juriul este format din Domnul George Ivascu (Actor & Directorul Teatrului Metropolis), Doamna Coca Bleos (Actrita) si Doamna Monica Andronescu ( Redactor-Sef Revista Yorick).
Spectacole selectate: „Dragonul de aur” (Premiul Juriului in Gala Absolventilor U.N.A.T.C.”I.L.Caragiale”), „Ma mut la mama”, „Refuz sa cresc”, „Aplauze pentru Lena”, „Magicway”, „XXL”, „Eu si Cristina”, „Dumnezeul de a doua zi”, „Chutney”, „Forma Lucrurilor”, „Jocuri in curtea din spate”, „Fata din curcubeu”, „Three O’Clock”, „Noi 4”, „Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt pe pe Venus”, „O piesa desantata”, „Monoloagele vecinului”, „A junk tango story”, „Trei femei inalte”, „Actrita”, „7 Blesteme”.
Printre teatrele care participa anul acesta se numara Teatrul Act, Unteatru, Asociatia Chatarsis, Garsoniera de Cultura, Ture T, Masina de vise, Godot Cafe Teatru, Teatrul La Masa, Teatrul nu e o cladire, Compania de Teatru D’AYA si altii.
Festivalul e inspirat din viata oamenilor de azi si ii inspira pe oamenii de azi. Fara decor impopotonat si fara brizbrizuri inutile. Zice direct ce crede. E lipsit de pretentii „de eticheta”. Le vorbeste oamenilor pe limba lor, direct catre minte si suflet. E uman, fara artificii, fara recuzita excesiva. Emotia este transmisa de oamenii care il fac si te convinge sa te simti ACOLO, implicat. Foto: PR