(P) O nuntă „altfel” – nunta la piscină!

.

Mai mult ca oricând, nunţile au loc acum în aer liber, fie pe malul mării, fie lângă lac, în jurul unei piscine sau pe o pajişte – fapt pentru care multe locaţii oferă acum spaţii în natură. Dacă visezi la o astfel de nuntă magică, dar vrei ca distanţa parcursă de invitaţii tăi să nu fie prea mare, alege un local cu piscină, unde cu siguranţă petrecerea nupţială se va transforma într-un eveniment memorabil. Iată de ce anume trebuie să ţii cont!

În căutarea permanentă de a fi altfel, chiar şi viitorii miri îşi doresc să rupă, cumva, tradiţiile şi să reinventeze conceptul de nuntă. Şi asta pentru că jurămintele pe care şi le fac reprezintă un moment cu adevărat special în viaţa lor. Deci nu e de mirare că, în ultima vreme, trendul nunţilor „altfel“ a luat amploare şi, cel mai adesea, aceasta înseamnă mutarea ceremonialului şi a petrecerii din restaurant în mijlocul naturii.

Dacă marea ţi se pare prea departe, dar vrei ca evenimentul să aibă loc lângă apă, ai la îndemână locaţiile cu piscină, care oferă o atmosferă la fel de romantică, dar şi practică în acelaşi timp. Dacă ai în minte acest de concept de nuntă, trebuie să-ţi rezervi din timp locaţia, pentru că tot mai multe cupluri aleg un astfel de cadru boem.

Cât priveşte aranjamentele, variantele de decorare sunt nelimitate, de la amenajarea unui altar cu boltă de flori, pentru ceremonie, până la canapelele cu baldachine cu aer oriental, decoraţiunile tip garden party, baloanele personalizate ori micile detalii ce dau un şarm aparte, după apus: lumânări de diverse dimensiuni, plutitoare sau pe stative, beculeţe colorate, lampioane, artificii.

Una dintre locatiile unde te poti bucura de un eveniment in natura este centrul de evenimente Jubile: „În calitate de organizator de evenimente, suntem constant în căutarea trendurilor internaţionale şi încercăm să le implementăm în ofertele noastre. Mirii caută locaţii care au natura aproape, de aceea am venit în întâmpinarea lor cu o locaţie nou aflată într-un cadrul natural deosebit cu pajişte amplă, grădină şi piscină“, spune Florin Badea, manager Jubile The Ballroom.

Vezi imagini de la Jubile Concept:

Spaţiul este potrivit atât pentru meniurile tip bufet, cât şi pentru clasica servire la masă, dar nu uita că poţi apela şi la mult apreciatele food cornere.

„În ultimii ani, cele mai multe cupluri îşi doresc o nuntă cu elemente şi momente aparte. Noi avem în ofertă pachete speciale pentru care mirii pot opta. Lemonade Bar, Candy Bar savuros, Ice Cream Bar, Sushi Bar sau Shot bar sunt doar o parte dintre pachetele care fac din evenimentul tău o experienţă deosebită. În privinţa preparatelor, se păstreaza meniul internaţional, dar în combinaţii de ingrediente inedite. De impact au fost şi show-urile live de gătit oferite în faţa invitaţiilor.“

Aşa că fie că-ţi doreşti o nuntă atipică, boho chic, fie una elegantă, cu accente moderne, petrecerea la piscină va fi pe placul tuturor. Tot ce-ţi rămâne de făcut este să stabileşti data şi detaliile.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton