Cântărețul și compozitorul Marius Moga a decis că este vremea să își facă o schimbare de look, pe care a împărtășit-o apoi cu fanii săi de pe Instragram.
După ce timp de patru ani a fost văzut în permanență cu o barbă stufoasă, Moga s-a bărbierit și arată din nou ca un tinerel de 20 de ani.
„Sentimentul ăla confuz când te uiți la tine bărbierit, după patru ani de purtat barbă și nu știi cine e tipul ăla din poză”, a scris cântărețul pe Instagram, lângă fotografie.
„Ca la 18 ani”, a scris o urmăritoare de-a lui Marius pe Instagram.
Marius Moga este un cântăreț și compozitor român dedicat genului pop și muzicii dance. Succesul pe care l-a obținut în România i-a adus locul 85 din 100 la momentul anunțării clasamentului „Mari români”, în anul 2006.
El a compus pentru trupa Maroon 5 piesa „The Man Who Never Lied”. Piesa inclusă pe albumul lor a fost foarte bine primită, având un review favorabil din partea Billboard Magazine. Astfel, Marius Moga ajunge să fie primul român ce compune pentru o trupă faimoasă din străinătate.