Georgina Chapman, fosta soție a lui Harvey Weinstein, a vorbit pentru prima oară despre viața ei după scandalul de hărțuire sexuală în care a fost implicat producătorul de la Hollywood.
Într-un interviu amplu acordat recent revistei Vogue, designerul Georgina Chapman, care a fost căsătorită cu Harvey Weinstein timp de 10 ani, a vorbit pentru prima oară despre viața ei după izbucnirea scandalului în care fostul ei soț a fost acuzat de zeci de femei de hărțuire sexuală, la sfârșitul lui 2017.
“O parte din mine a fost atât de naivă. Am avut momente de furie. Am avut momente de confuzie. Am avut momente de neîncredere! Și au fost momente când am plâns pentru copiii mei. Ce va spune lumea despre ei?” a mărturisit Georgina. Ea mai spus, de asemenea, că după primele dezvăluiri a slăbit 5 kilograme în cinci zile.
Întrebată dacă a consultat un psiholog, aceasta a răspuns: „Da. La început nu am putut, pentru că eram prea șocată. Și cumva simțeam că nu merit asta.”
Britanica în vârstă de 42 de ani a spus că își iubea soțul și credea că are un mariaj fericit. Când a realizat că prima poveste nu a fost un incident izolat, și-a luat copiii și a plecat la Londra. „Nu vreau să fiu văzută ca o victimă. Pentru că nu cred că sunt. Sunt o femeie într-o situaţie de rahat, dar nu este singurul caz” a mai spus ea pentru revista Vogue.
Georgina a povestit despre Weinstein că este un tată extraordinar pentru copii și că a fost un partener de cuplu bun: „Este un tip incredibil de deștept și foarte învățat. Și generos (…) Asta e partea dificilă din asta… acest lucru alb-negru… (…) El a fost un partener minunat pentru mine. Un prieten și un confident, un susținător. Da, e o mare personalitate… Nu știu. Aș fi vrut să am răspunsurile. Dar nu le am.”
La puțin timp după ce la Hollywood a izbucnit scandalul care l-a avut în centru pe celebrul producător de Harvey Weinstein, acuzat de zeci de femei de hărțuire sexuală, a luat naștere fenomenul #metoo, o campanie online împotriva abuzurilor și a hărțuirilor de orice fel.
Astfel, femeile din toată lumea au fost invitate de actrița Alyssa Milano să rupă tăcerea și să-și spună povestea într-o postare cu hashtagul #metoo. Printre celebritățile care au mărturisit că au fost agresate și șantajate de Weinstein, se numără Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie, Salma Hayek, Uma Thurman.