Poze: Alexandra Bădoi în vacanţă. A făcut ocolul Europei în 14 zile

.

Frumoasa Alexandra Bădoi, vedeta Antena 1 şi cântăreaţa de muzică trance, a ales să-şi petreacă concediul vara aceasta într-un mod special!
Îndrăgostită de călătorii, Alexandra nu s-a rezumat la o singură destinaţie de vacanţă, ci a realizat un circuit turistic demn de un globetrotter: în decurs de 14 zile a traversat 15 ţări europene, parcurgând peste 7.000 de kilometri.

Dupa ce a străbătut Serbia şi Croaţia, cu o oprire la Ljubljana, ea a petrecut o zi într-una dintre capitalele modei, la Milano. Printre punctele de atracţie: faimosul Dom, dar şi reprezentanţele marilor case de modă. Dintre toate acestea însa Alexandra nu le-a putut rezista tocmai pantofiorilor şi gentuţelor de ciocolată pe care le-a descoperit în ciocolateriile milaneze.
Poze: Alexandra Bădoi în vacanţă. A făcut ocolul Europei în 14 zile

Italiei i-au urmat Elveţia şi Lichtenstein şi, în sfârşit, Parisul! Alexandra a petrecut mai multe zile în Orasul Îndrăgostiţilor, unde a fost cucerită definitiv de cel pe care-l admira pe coperta manualului de franceză în şcoală: ravisantul Turn Eiffel!

Fireşte că, odată ajunsă în oraşul de pe Sena, Alexandra a vizitat şi impresionantul muzeu Luvru, dar una din vizitele de care îşi aduce aminte cu emoţie este cea de la atelierul lui Constantin Brâncuşi de la centrul Pompidou. „Aşa de mult m-am bucurat când le-am spus celor de la recepţie că sunt din România, iar ei mi-au replicat: «Bine ai venit acasă!». Şi chiar am simţit că sunt la Târgu-Jiu când am văzut o replica a Coloanei Infinitului expusă în atelier.”, işi aminteşte Alexandra.
Poze: Alexandra Bădoi în vacanţă. A făcut ocolul Europei în 14 zile

În tot acest periplu, artista şi-a ţinut fanii aproape, împărtăşindu-le pe pagina ei oficială de Facebook (www.facebook.com/alexandra.badoi) impresii şi fotografii din grădinile de la Versailles, de la Arcul de Triumf, de pe celebrul Champs Elysees şi nu numai.

Următoarele destinaţii pe harta de vacanţă? Luxemburg, Bruxelles, cu un popas la Comisia, Consiliul şi Parlamentul UE, şi capitala distractiei olandeze: Amsterdam. Acest oraş va ramâne o locaţie dragă Alexandrei şi graţie vizitei sale la sediul Armada Music, casa de discuri deţinută de DJ-ul Armin Van Buuren, pe care ea l-a cunoscut recent chiar în România. „Mi-au plăcut olandezii, am apreciat mentalitatea lor, muzica lor, aşa că mai mult ca sigur ma voi întoarce în aceste locuri!”, spune Alexandra.
Poze: Alexandra Bădoi în vacanţă. A făcut ocolul Europei în 14 zile

Întoarcerea spre casă a prilejuit o oprire in Berlin, apoi o vizită la muzeul de la Auschwitz, o destinaţie care i-a întărit vedetei încă o dată convingerea că istoria adevărată, chiar şi cea dureroasă, trebuie cunoscută.

Ultimul oras vizitat pe traseu a fost Cracovia, îmbrăcată în ceaţă şi cufundată într-o ploaie măruntă, ca într-o poveste la finele căreia rasare însă mereu soarele!
Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton