Gestul impresionant al unui băiețel care a lovit o mașină cu trotineta

.
Gestul unui băiețel care a lovit cu trotineta sa o mașină parcată în Cluj Napoca a impresionat întregul internet. Mai mult, mulți internauți nu au putut să creadă că este o întâmplare adevărată.

Vasile Popan este un tânăr din Maramureș ce s-a stabilit în Cluj-Napoca. El a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie însoțită de o relatare a unei întâmplări ce avea în prim-plan un băiețel.

Citește și: Poveste reală: Alcoolul aproape i-a distrus viața, dar internetul i-a readus fericirea

Potrivit lui Popan, verișorul său l-a găsit pe acest copil stând pe jos, lângă mașina sa. Inițial, el a crezut că a căzut cu trotineta, dar de fapt, băiatul îl aștepta. Motivul a fost unul surprinzător, ce a adus lacrimi în ochii posesorului mașinii. Băiatul lovise din greșeală stopul mașinii și îl aștepta pe proprietar pentru a-i plăti paguba.

Aştepta cuminte, iar în mânuţa lui erau 120 lei şi mai avea câteva monede a câte 10 bani şi 50 bani. Voia să işi dea toţi banii, nu să fugă, la fel ca adulţii care lovesc o maşină şi mai au permis de conducere! Vreau să vă spun că acel stop era spart deja şi necesita schimbat de către mine, dar acest copil, nu a plecat fără ca să îşi plătească greşeala făcută. Verişorul meu l-a ridicat de jos şi i-a mulţumit cu lacrimi în ochi pentru lecţia acordată de un copil unui adult şi, bineînţeles bănuţii au rămas la copilaş. Sunt convins că aceşti bănuţi au fost economisiţi pentru a putea cumpăra ceva din ei pentru că este un copil!”, a scris Vasile Popan pe Facebook.

Citește și: EXCLUSIV. Povestea impresionantă de viață a Rodicăi Paleologue, fotomodel senior

Tânărul a mai scris că băiatul nu vorbea bine limba română, fiind de etnie maghiară.

De cele mai multe ori scoatem în evidență doar răutățile și suntem de cele mai multe ori rasiști, iar acest copilaș, nu știa bine româna pentru că este ungur, dar caracterul bine șlefuit de părinții lui și educația extraordinară dobândită pe parcursul anilor, azi a ieșit la iveală”, a subliniat tânărul.

O tânără, Varga Kriszta a comentat la această postare, afirmând că băiatul este finul ei în vârstă de 12 ani.

Azi s-au întâmplat cele scrise de d-l Popan, poza nu este făcătură. Şi da: aşa este el din fire”, a explicat ea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton