Salutări din Uranus! – prima expoziție interactivă de fotografie și pictură, dedicată binecunoscutului car-tier din centrul Bucureștiului

.

Sunt prezentate, în premieră, fotografii și picturi semnate de artistul Traian Bădulescu Sr.

Seria evenimentelor The Grand Heritage continuă cu o expoziție de excepție – Salutări din Uranus! – un proiect care aduce laolaltă numeroși pasionați ai celebrului cartier din București, dispărut la mijlocul anilor ’80, în urma lucrărilor de modernizare a Capitalei. În cadrul vernisajului au fost prezentate, în premieră, fotografii, picturi și schițe realizate de Traian Bădulescu Sr., artistul care a locuit mai bine de 34 de ani în cartierul din centrul Bucureștiului.

Salutări din Uranus! este primul proiect interactiv care își dorește să reproducă atmosfera boemă din cartier, prin imagini reprezentantive, harți exacte ale locurilor care au fost demolate, precum și cu multe detalii și informații din respectiva zonă, colectate de un grup de entuziaști, grupați în jurul proiectului Cartierul Uranus, o comunitate de arheologi urbani, care au reușit să readucă la viață numeroase povești din unul dintre cele mai frumoase și mai pitorești cartiere ale Bucureștiului.

Proiectul Salutări din Uranus! este compus din două zone diferite, menite să transpună vizitatorul în atmosfera cartierului: în primul spațiu, va fi prezentată în detaliu strada Uranus, alături de fotografii și hărți ale zonei, astfel încât să poată fi identificat ușor vechiul amplasament al cartierului în contextul actual. În cea de-a doua zonă, va fi reprodusă o cameră dintr-o locuință tipică a arealului, cu ale sale case în stil neoromânesc, în care vor fi prezentate obiecte personale ale lui Traian Bădulescu Sr., așa cum existau ele în perioada respectivă, alături de o parte dintre fotografiile și desenele semnate de artist.

Expoziția Salutări din Uranus! va dura câteva săptămâni, perioadă în care doritorii vor putea vizita, zilnic, galeriile, pentru a putea admira fotografiile și materialele puse la dispoziție de organizatori.

De asemenea, în fiecare joi, începând cu ora 18:00, echipa proiectului Cartierul Uranus, alături de reprezentanți ai familiei Bădulescu, precum și alți cunoscători ai zonei, îi așteaptă pe toți cei dornici de a împărți experiențe, amintiri și povești despre pitorescul unui cartier care a fost, pentru mulți, unul dintre cele mai reprezentative cartiere din Bucureștiul postbelic.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton