Ultimul act de caritate al profesorului Stephen Hawking a fost dezvăluit de o organizație caritabilă care ajută oamenii fără adăpost și pe cei înfometați. În timpul funeraliilor sale, în cealaltă parte a orașului avea loc o masă festivă de Paște pentru nevoiași, plătită chiar de fizician.
Pe mesele oamenilor a fost pus câte un card semnat „familia Hawking”. Pe acesta a fost specificat faptul că cele trei feluri de mâncare sunt un „cadou de la Stephen”, notează Daily Mail.
„Suntem recunoscători pentru donația generoasă a familiei Hawking. Așa am putut să le oferim invitaților noștri o masă specială de Paște”, au mai spus organizatorii.
Mii de persoane au participat la funeraliile fizicianului Stephen Hawking care a murit liniștit în casa sa în luna martie. Clopotul bisericii a bătut de 76 de ori, pentru fiecare an din viața profesorului.