Mai mulți cercetători americani susțin că dacă ar arunca cu sare în atmosferă ar putea combate încălzirea globală. Potrivit acestora, sarea are proprietăți de reflexie și poate crea o perdea de protecție, respingând astfel razele solare, lucru care ar duce la o răcire sistematică a planetei.
Pe de altă parte, alți specialiști sunt sceptici privind succesul acestei metode.
„Este o propunere interesantă. Numai că cele mai multe dintre aceste scenarii de geoinginerie, deși par atrăgătoare, ar putea avea consecințe involuntare periculoase atunci când le privești în detaliu”, a declarat expertul în meteorologie Michael Mann pentur Live Science.
Totuși, Robert Nelson, cercetător al organziației non-guvernamentale americane Planetary Science Institute susține că perdeaua de sare nu ar bloca doar „excesul solar”, ci ar putea fi un scut împotriva emisiilor cu efect de seră precum dioxidul de carbon care duce la creșterea temperaturii Pământului.
„În primul rând, sarea conține clor, un element care distruge ozonul, deci acest lucru ar putea duce, de fapt, la mărirea găurii din stratul de ozon”, l-a contrazis Michael Mann.